Strada Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului, ar fi trebuit să fie gata în opt luni de la începerea lucrărilor pentru modernizare. Șantierul a fost deschis în iulie 2020, iar constructorul a depășit deja termenul limită. Plătește penalizări pentru fiecare zi, potrivit PMT, dar acum nu se mai știe când e gata șantierul.
Vorbim de mult timp despre un transport public performant și mai bun în Timișoara, dar oamenii se plâng în continuare de frecvența cu care circulă mijloacele de transport în comun, dar și despre starea lor. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că primăria urmează să desființeze unele benzi auto amenajate pe liniile de tramvai, precum și unele locuri de parcare de-a lungul șinelor care îngreunează uneori circulația.
Administrația Fritz are o nouă filosofie de parcare. Practic, timișorenii vor trebui să înțeleagă că „nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis”. Studiul care vorbește despre înființarea unui nou serviciu public pentru Timpark în primărie arată, de fapt, noua filosofie de parcare. Se lucrează încă la noul regulament de parcare, care va stabili și cum își vor lăsa timișorenii mașinile între blocuri. Un lucru e cert: va fi introdusă parcarea cu plata în cartiere.
Cinema Victoria din Piața Bălcescu ar putea fi finalizat chiar anul acesta și ar putea fi primul cinematograf modern al primăriei care își va deschide porțile, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Lucrările au început în toamna anului 2020, dar e șantier și la alte cinematografe din oraș. Va urma și la Cinema Timiș.
Agitație destul de mare în Primăria Timișoara. Instituția a fost „lovită” zilele trecute de o decizie a Tribunalului Timiș, care a suspendat noua organigramă și care nu mai permite concursuri de angajare în baza acesteia și numiri de șefi. Unii dintre vechii șefi revin în primărie, iar viceprimarul Ruben Lațcău le-a transmis angajaților că totul e în regulă și că lucrurile merg mai departe.

România

Black Friday 2026, cu bugete mai mici. Românii strâng cureaua și vânează reducerile
Românii sunt mai prudenți de Black Friday 2026, aproape 63% urmând să cheltuiască mai puțin decât anul trecut, pe fondul scumpirilor. Aproape 70% au un buget de maximum 1.000 de lei, iar 45% sunt interesați de plata în rate fără dobândă, potrivit unui sondaj realizat de o instituție financiară.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Atenție, șoferi! Încep lucrările la pasajul peste sensul giratoriu din zona Mahle
Lucrările la Centura Timișoara Vest avansează și aduc noi restricții de circulație. De sâmbătă, 31 octombrie, șoferii care circulă prin zona Mahle, pe DN 69, vor fi deviați pe o bretea provizorie, pe ambele sensuri, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Măsura este necesară pentru construirea pasajului care va lega viitoarea Centură Timișoara Vest de centura existentă a orașului.

România

Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare
Rata șomajului din România a ajuns la 6,3% în septembrie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna august, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Deși indicatorul a înregistrat o ușoară diminuare, numărul persoanelor fără un loc de muncă rămâne ridicat, iar șomajul în rândul tinerilor continuă să reprezinte o problemă majoră.

Ştiri din Timiș

Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.

Capitală Culturală

Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri. 1