Poliţistul atacat de romi în cartierul timişorean Kuncz, în noaptea de duminică spre luni, e în recuperare, la ora actuală. Acesta se află la Spitalul Judeţean Timişoara, internat la secţia de neurochirurgie şi, cel mai probabil, în câteva zile va fi externat.
Un polițist de la Secția 2 din Timișoara se zbate între viață și moarte la Spitalul Județean după ce a fost lovit în cap cu o cărămidă. Omul legii fusese chemat să aplaneze un conflict izbucnit între mai mulți romi în cartierul timișorean Kuncz.
Potrivit presei locale, romii din orașul ucrainean Slaviansk, din estul Ucrainei, sunt agresați și jefuiți de separatiști proruși.
Polițiștii timișoreni au realizat o serie de percheziții, vineri dimineața, la locuințele unor familii de romi din zona Traian, în Timișoara. Aceștia sunt bănuiți că fac parte dintr-o bandă de spărgători de locuințe.
Poveste sinistră în Cimitirul din Calea Buziaşului. Un clan de romi a exhumat abuziv cadavrele unor rude şi le-au înhumat în Cavoul familiei Kimmel, un monument istoric construit în 1850. Primăria Timişoara încearcă acum să intre în posesia monumentului şi să obţină autorizaţiile necesare pentru scoaterea romilor de acolo.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
2