România a înregistrat anul trecut exporturi record în valoare de 54 miliarde de euro, din această sumă, 21 de miliarde euro aparţinând primilor 50 de companii după volumul produselor trimise la extern. Vestea bună este că zece dintre acestea sunt din județul Timiş. Este vorba exclusiv de investiţii străine, cu două excepţii doar din industria auto.
Țara Hațegului este una dintre cele mai diverse regiuni din România. De la Munții Retezat ce străjuiesc întreaga zonă și până la parcul dinozaurilor, Țara Hațegului spune multe povești. Aici găsești una dintre cele mai importante rezervații de zimbri, unul dintre cele mai vechi situri arheologice din țară, unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Europa de Est, dar și nenumărate cetăți și biserici medievale. Toate într-o distanță ce poate fi parcursă pe bicicletă.
Victoria din meciul de marţi, împotriva Danemarcei, amical susţinut de România U18 pe Stadionul „Dan Păltinişanu” şi câştigat cu 2 – 1, nu a fost repetată în partida de joi. Cele două formaţii au terminat la egalitate 0 – 0.
Naţionala Under 18 a României a câştigat primul meci din dubla de amicale cu selecţionata similară a Danemarcei, programate la Timişoara. Scorul final al partidei a fost 2 – 1, urmând ca joi de la ora 17 să aibă loc şi cea de a doua partidă.
Acest weekend va fi cel mai scurt din an, deoarece România va trece oficial la ora de vară, ceea ce înseamnă că toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte. Odată cu această trecere, apare însă şi o întrebare estenţială: care e scopul acestui lucru?
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.