Codul portocaliu instaurat în județul Timiș nu a stricat planurile de comemorare a Revoluției din 1989, însă interesul pentru tradiționala ședință festivă a Consiliului Local Timișoara cu revoluționarii a fost unul extrem de redus. Ca în fiecare an, s-a lăsat cu scandal, la un moment dat chiar primarul Nicolae Robu fiind luat în vizor de o revoluționară.
Poliția Locală primește mai mulți bani din bugetul local pentru cheltuielile de personal, la fel și Direcția Fiscală, dar și aparatul de specialitate al primarului, în timp ce alte structuri de primărie rămân cu mai puțini bani din sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul. Se întâmplă totul printr-un proiect de hotărâre care intră luni în dezbatere publică. Puteți să vă spuneți părerea la primărie.
Pasajul Solventul, Pasajul Consiliul Europei, podurile peste Bega, modernizarea mai multor bulevarde, parcări supraetajate în cartiere, clădiri noi pentru școli și spitale, complexuri sportive – acestea sunt doar câteva dintre șantierele care se vor deschide efectiv în 2019 la Timișoara. Este ultima promisiune a primarului Nicolae Robu, care a calculat la sânge cât încasează primăria după mărirea taxelor și impozitelor locale pe anul viitor și care dă vina pe Guvernul PSD-ALDE pentru majorarea dărilor locale.

Cinema

Filmul săptămânii: „3 zile în septembrie”, o fugă de la nuntă și o noapte pe litoral, într-un singur cadru
Recomandarea de film din această săptămână este „3 zile în septembrie”, noua producție regizată de Tudor Giurgiu, despre o femeie care fuge de la propria nuntă după ce descoperă că logodnicul ei o înșală. Filmul urmărește, aproape în timp real, noaptea în care Bianca încearcă să-și lase în urmă viața de până atunci, pe străzile și plaja din Eforie Sud.

Eveniment

A furat haine de 7.500 de lei dintr-un magazin de pe Calea Șagului. Femeie de 46 de ani, reținută de polițiști
O femeie de 46 de ani a fost reținută de polițiști după ce a furat, în mod repetat, haine dintr-un magazin de pe Calea Șagului din Timișoara, prejudiciul fiind de aproximativ 7.500 de lei.

Eveniment

FOTO. Amenzi de mii de lei pentru falșii producători din piețele Timișoarei. 12 persoane au rămas fără atestate
Polițiștii locali din Timișoara continuă controalele în piețele agro-alimentare din oraș, verificând atât respectarea regulilor privind comercializarea produselor, cât și documentele celor care susțin că sunt producători. În urma verificărilor, au fost descoperite mai multe nereguli, iar 12 persoane au fost sancționate cu câte 7.500 de lei și au rămas fără atestatele de producător.

Capitală Culturală

Noaptea Cercetătorilor Europeni revine la Timișoara. Experimente, realitate virtuală și o călătorie prin istoria orașului
Timișorenii sunt invitați, în 25 septembrie, la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara pregătește o seară cu experimente, tehnologii digitale, aplicații de realitate virtuală și mixtă, dar și incursiuni în istoria orașului și a informaticii românești. Evenimentul va avea loc între orele 18:00 și 23:00, la Muzeul Tehnic UPT – ExperimentariumTM și Nokia Campus. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

Șpaisul bănățean deschide porțile toamnei. Târgul Meșterilor Populari, ediția a XXVI-a 19-20 septembrie 2026
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Învățătoarea Andrada Mazilu de la Lenau a transformat o veche debara într-o bibliotecă în limba germană
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 septembrie
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Băiat de 16 ani, fără permis, prins la volan în Chișoda. Mașina nu avea nici RCA, nici ITP
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici