Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 nu a primit niciun leu la rectificarea bugetară făcută joi de Guvernul României, dar primarul Nicolae Robu spune că nu este așa tragic, deși recunoaște că nu este fericit. PNL nu vrea să se ajungă la tăieri de salarii sau de pensii, explică edilul-șef, care este și președinte de onoare al consiliului director al asociației.
La Primăria Timișoara se strânge serios punga, după ce instituția a dat în ultimele luni semne că a cam ajuns la fundul vistieriei. Situația e recunoscută și de primarul Nicolae Robu, care și-a chemat subalternii la o ședință și le-a spus că dacă nu încetează cu cheltuielile nejustificate, vor avea salariile micșorate.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții, spectacole de teatru, evenimente pentru tineri în Complexul Studențesc, dar și la o întâlnire a bicicliștilor.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
3