Procesul de corectare a celor peste 300.000 de lucrări de la examenul național de Bacalaureat 2025 este aproape finalizat, potrivit unor surse din sistemul de educație citate de Edupedu.ro. Lucrările de la primele două probe scrise au fost evaluate integral, iar pentru a treia și ultima probă, cea la limba și literatura maternă, mai rămân de corectat doar câteva zeci.