Incendiu puternic, joi seara, la sediul Retim de pe strada Avram Imbroane din Timişoara. Două echipaje de pompieri au intervenit să stingă flăcările care au cuprins, în curtea societăţii de salubrizare, o autospecială pentru ridicarea gunoiului.
Consilierii municipali au aprobat marţi proiectul de hotărâre prin care s-a stabilit ca societatea Retim să se ocupe de gestionarea serviciilor de salubrizare din Timişoara până în anul 2039. Prelungirea contractului vine însă cu anumite condiţii.
Soarta Liceului de Arte Plastice, prelungirea contractului dintre municipalitate şi operatorul de salubrizare Retim până în 2039, precum şi modificarea proiectului de reabilitare a centrului istoric şi a malurilor canalului Bega, acestea sunt doar câteva dintre proiectele ce vor intra în dezbaterea Consiliului Local Timişoara în şedinţa de marţi.
Chiar dacă manifestările aniversare organizate de Primăria Timişoara şi societatea Retim Ecologic Service SA la 100 de ani de salubritate au avut de furcă cu vremea mohorâtă din week-end, sâmbătă a fost veselie mare în Piaţa Unirii. Dovadă că ideea conducerii societăţii, de a implica cât mai mulţi copii şi tineri, pentru a-i deprinde cu normele civice şi necesitatea colectării selective a deşeurilor, a fost una cum nu se poate mai potrivită.
Compania de salubrizare din Timişoara a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţare în Piaţa Unirii. Sute de timişoreni s-au bucurat alături de formaţiile Cargo şi Adi Bărar Band.