Dacă n-aţi renunţat încă la bradul de Crăciun şi aveţi de gând să-l scoateţi afară din casă trebuie să ştiţi că pomii vor fi adunaţi de angajaţii societăţii Retim în Timişoara, dar ar putea dura ceva timp pentru că nu sunt ridicaţi de maşinile de gunoi care colectează deşeurile menajere, ci de vehiculele folosite la salubrizarea stradală. Dacă nu vine nimeni să ridice brazii uscaţi trebuie să vă puneţi pe dat telefoane sau scris sesizări...
Angajaţii de la compania locală de salubritate nu au parte de prea mult timp liber cu ocazia Anului Nou. Ei vor avea activitate atât în 31 decembrie, cât şi pe 1 ianuarie. Oamenii sunt rugaţi să scoată publele de gunoi în faţa blocurilor, pentru a fi ridicate seara înainte de ziua colectării, sau dimineaţa devreme.
Reprezentanții RETIM au oferit pachete persoanelor vârstnice aflate la un cămin din Timișoara. Aceștia au dorit să aducă o mică contribuție persoanelor cu venituri mici care în această perioadă a anului au nevoie de un sprijin.
Bucurie pentru copii, motiv de îngrijorare pentru șoferii care n-au apucat să-și schimbe cauciucurile sau care se gândesc cu groază la cum se circulă în condiții de iarnă, la Timișoara a căzut prima ninsoare. Din fericire, zăpada nu s-a depus, străzile fiind curate. Reprezentanții primăriei spun că s-a intervenit cu material antiderapant încă de la miezul nopții și că cei doi operatori care se ocupă de deszăpezirea orașului sunt pregătiți să facă față căderilor de ninsoare.
Autorităţile locale au făcut planul de deszăpezire. Reprezentanţii Primăriei Timişoara se declară pregătiţi să facă faţă căderilor de ninsoare din această iarnă. De deszăpezirea străzilor din oraş se vor ocupa, la fel ca în anii trecuţi, societăţile Retim şi Drumuri Municipale. Numărul arterelor pe care se va interveni a fost extins faţă de anii anteriori, dar, oricum, vor fi curăţate cam jumătate din cele aproximativ 1.100 de străzi ale municipiului.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Adrian Sitaru, medic primar ORL, explică cum putem face diferența între o viroză respiratorie obișnuită, gripă și COVID-19, cât durează în mod normal o răceală și ce semne pot indica apariția unor complicații, precum sinuzita sau otita. Dr. Sitaru vorbește și despre greșelile frecvente în tratarea virozelor acasă, riscurile folosirii excesive a spray-urilor nazale decongestionante, situațiile în care sunt necesare antibioticele și măsurile care ne pot ajuta să reducem riscul de îmbolnăvire.
Ştiri din Timiș
Expoziții, spectacole de teatru, concerte, festivaluri, lansări de carte și conferințe ar putea anima Bastionul Theresia din Timișoara pe tot parcursul anului 2027. A fost lansat un apel către operatorii culturali care doresc să organizeze evenimente în cadrul Centrului Multifuncțional Bastion. Propunerile pot fi depuse până în 2 decembrie 2026.
Utile
Marți, 3 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1