Hai la şcoală! Preoţi, medici, poliţişti, diriginţi, profesori, membri de familie, asistenţi sociali, mediatori sociali şi sanitari, dar şi voluntari din satele timişene sunt aşteptaţi să facă parte din reţeaua de prevenire şi combatere a abandonului şcolar. Timişul se află pe locul 3 în ţară în ceea ce priveşte fenomenul.
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de Metalurgie şi Mine din regiunea Bor din Serbia au beneficiat de un milion de euro pentru a pune bazele unei reţele de cercetare în domeniul protecţiei mediului. După mai mult de un an de activitate proiectul finanţat din bani europeni şi-a atins scopul şi reţeaua are numeroşi membri.
Toata lumea se intreaba - care este valoarea Facebook? Ultima tranzactie cu actiuni ale companiei care opereaza cunoscuta retea de socializare, pe o piata secundara, inainte de oferta publica initiala din mai, sugereaza o valoare de 102,8 miliarde de dolari.
Sub coordonarea procuroriilor DIICOT Timișoara, polițiștii de frontieră timișeni au anihilat un grup infracțional specializat în traficul de migranți. În ultimele 24 de ore, au fost reținute șase persoane la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad şi în Timişoara, respectiv patru cetățeni români și doi algerieni. Persoanele reținute au fost audiate și urmează să fie prezentate Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.
OMV intentioneaza sa vanda retelele de benzinarii pe care le detine in Croatia si Bosnia-Hertegovina, a anuntat, marti, grupul petrolier austriac, care controleaza Petrom.
Ştiri din Timiș
Duminică, 29 martie, de la ora 12, în Piața Operei din Timișoara, va avea loc manifestul „Corpul meu, alegerea mea”, un eveniment dedicat dreptului femeilor de a decide în mod liber și informat asupra propriului corp, în special în contextul unei sarcini, și de a avea acces la servicii medicale sigure.
5
Eveniment
O timișoreancă de 24 de ani a fost prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania și este cercetată pentru trafic de droguri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș avertizează asupra creșterii alarmante a incendiilor provocate prin arderea miriștilor și a vegetației uscate. Aceasta este o practică ilegală cu efecte grave asupra mediului, sănătății publice și siguranței bunurilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Pe 31 martie, începând cu ora 17, comunitatea locală de SEO și digital marketing se întâlnește la Cowork Timișoara – The Office pentru SEO Vibes Meet-up Timișoara, un eveniment dedicat celor care vor să rămână conectați la cele mai noi tendințe din industrie.
Ştiri din Timiș
Controale „cu accent pe prevenție”, nu pe sancțiuni, în transportul public din Timișoara. STPT și Poliția Locală anunță verificări și informări pentru călători, vineri, pe mai multe linii de tramvai și firobuz, în cadrul unei acțiuni menite să descurajeze frauda.
Sănătate
În luna aprilie, Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara derulează o campanie de screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, adresată femeilor cu vârste între 25 și 65 de ani. Inițiativa vine în contextul în care România rămâne țara cu cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate din Uniunea Europeană pentru această afecțiune.
Ştiri din Timiș
Lucrările la drumul județean DJ 593C, care leagă comunele Șag și Sânmihaiu Român, sunt pe ultima sută de metri, iar autoritățile județene estimează deschiderea circulației la începutul lunii mai. Inițial, drumul trebuia să fie finalizat în 2024.