Piața muncii din România are preferințe diferite în funcție de generație. Tinerii cu vârste între 14 și 29 de ani sunt cei mai activi în căutarea unui loc de muncă, cu aproape șase milioane de aplicări înregistrate pe platforma eJobs în primele zece luni din 2026. La polul opus, candidații de peste 60 de ani se orientează în special către construcții, în timp ce persoanele cu vârste între 30 și 45 de ani sunt cele mai interesate de locurile de muncă remote.