Alteța Sa Regală Principele Radu al României va reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai I și familia regală la funeraliile Mitropolitului Nicolae al Banatului, care vor avea loc în Catedrala Ortodoxă Mitropolitană din Timișoara, miercuri, 1 octombrie 2014, cu începere de la ora 11.
Peste doar puțină vreme, în 25 octombrie, Regele Mihai împlinește 92 de ani, iar zilele aniversării Majestății Sale, care vor dura până în 8 noiembrie, au început, miercuri, la Timișoara, cu lansarea celei mai recente cărți a principelui Radu. Peste 100 de timișoreni au participat la eveniment și i-au urat, într-un glas, preaiubitului monarh al românilor ”La mulți ani!”.
Începând din această lună numele celui care a semnat decretul lege de înfiinţare a Facultăţii de Agronomie din Timişoara, Regele Mihai 1 de România va face parte din însemnele care vor însoţi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, fiind inclus şi în numele instituţiei.
Va invitam sa aflati mai multe despre acest eveniment care a avut loc recent intr-un oras elvetian. In plus, avem pentru voi si o galerie de imagini.
10 Mai e Ziua Regelui - o zi cu multe semnificatii pentru romani: Casa Regala a Romaniei a anuntat un program dens de manifestari, incepand de marti, 8 mai si pana joi, in 24 mai. Printre altele - investirea Majestatii Sale Regelui Mihai cu titlul de Doctor Honoris Causa al unor cunoscute universitati din Romania, Maratonul Regal 2012, evenimentul anual "Garden Party", conferirea unor decoratii, un dineu la Palatul Elisabeta, lansari de filme si albume de arta.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
2
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
16