tion.ro Web analytics

Federaţia Agrostar a derulat, la Săcălaz, mai multe cursuri de recalificare profesională. Beneficiare au fost 16 femei din mediul rural, acestea susţinând examenele finale pentru obţinerea de diplome de manichiuriste. Pregătirea s-a desfăşurat în comuna timişeană în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2012. Cursurile au fost gratuite şi au avut loc în cadrul Programului E-WORD. Cele 16 femei neangajate sau şomere au obţinut o diplomă pentru meseria de manichiurist-pedichiurist, recunoscută de Ministerul Muncii şi Uniunea Europeană.

Eveniment

Accident feroviar la Peciu Nou. Un tren a lovit un autoturism, însă toți cei implicați au scăpat fără răni
Un accident feroviar produs luni la prânz, în Peciu Nou, s-a încheiat fără victime, după ce un automotor a lovit un autoturism al cărui șofer reușise să se dea la o parte la timp.

Eveniment

Un bărbat adormit și un iepure au fost salvați dintr-un apartament cuprins de flăcări în Timișoara
Un bărbat de 61 de ani și animalul său de companie au fost salvați de pompieri după ce o oală uitată pe foc a provocat un incendiu într-un apartament de pe strada Sirius din Timișoara.

Eveniment

O oală uitată pe foc a provocat un incendiu într-un apartament din Timișoara
Un incendiu izbucnit luni, la un apartament din Timișoara, a fost stins rapid de pompieri, iar din fericire nu s-au înregistrat victime. Flăcările au pornit în bucătărie, de la o oală uitată pe foc.

Eveniment

Zeci de articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute, descoperite la Recaș
O autoutilitară încărcată cu articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii din Recaș, după ce au oprit în trafic trei bărbați, în localitatea Izvin, în seara de 4 decembrie.

Eveniment

Amenzi de aproape 50.000 de lei și controale în tot orașul Lugoj, vineri
Polițiștii din Lugoj, alături de mai multe instituții de control, au desfășurat vineri dimineață o amplă razie în municipiu, în urma căreia au fost date zeci de amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei și au fost verificate sute de persoane, vehicule și firme.

Ştiri din Timiș

Cum trăiesc timișorenii cultura? Patru studii despre relația publicului cu evenimentele orașului
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va prezenta joi, 11 decembrie, de la ora 12:00, la Sala Lira (str. Miron Costin nr. 2), rezultatele a patru cercetări dedicate modului în care locuitorii orașului se raportează la evenimentele culturale din spațiul public.

Sănătate

Pacienții cu boală Crohn și rectocolită ulcero-hemoragică pot beneficia gratuit de terapii moderne la Asociația OncoHelp din Timișoara
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Ştiri din Timiș

Fără buclă la Pasajul Solventul. Licitație pentru un „nod complex de transport”
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici