Lucrările de reabilitare a clădirii de pe strada Gheorghe Lazăr în care funcţionează Liceul „Nikolaus Lenau” au fost sistate după ce firma tocmită să se ocupe de execuţie a intrat în insolvenţă şi nu le-a mai putut duce la bun sfârşit. Lucrările ar fi trebuit să fie gata, dar sunt realizate în proporţie de circa 40% la ora actuală, conform estimărilor reprezentanţilor Primăriei Timişoara, care se pregătesc să organizeze o nouă licitaţie pentru atribuirea acestui contract.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, vineri, că imediat după elaborarea bugetului local, municipalitatea va comanda studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru construirea a cinci noi poduri peste canalul Bega. Primul ar putea fi construit în zona Jiul.
Dacă în alte oraşe din ţară, cum ar fi Călăraşi, Zalău, Botoşani sau Bacău, au fost deja semnate, la sfârşitul anului trecut, primele contracte de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor pe fonduri europene, Timişoara încă aşteaptă. Oficialii Primăriei Timişoara spun că la noi numărul de blocuri este mai mare, sunt aproape 60 de imobile, ceea ce face ca şi procedurile să dureze mai mult. Reprezentanţii municipalităţii timişorene aşteaptă 10 milioane de euro pentru eficientizarea termică şi dau asigurări că lucrările vor începe anul acesta.
Dezastrul din Gara de Nord nu pare să se apropie de final. După ce împrumutul de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a expirat, oficialii Ministerului Transporturilor susțin că trebuie să găsească de altundeva 1,5 milioane de euro, pentru a finaliza lucrările rămase de executat.
Fără sursă de finanţare, în căutare de 1,5 milioane de euro, cu un constructor cu contractul reziliat şi cu întreaga comunitate timişoreană solicitând o gară renovată, cei de la CFR SA au găsit firma care să se ocupe de proiectul tehnic pentru reluarea lucrărilor fuşerite de fosta firmă contractată. Deocamdată se lucrează la contractul pentru elaborarea proiectului de asistență tehnică, dar, până la găsirea unei alte surse de finanţare, nici vorbă de noi lucrări!
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
1
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.