Peste 100 de amenzi și două dosare penale - este bilanțul unei razii de amploare a polițiștilor din Timișoara, care a avut loc în cursul zilei de miercuri. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 20.000 de lei.
Zeci de polițiști au luat cu asalt, marți dimineața, Piața de Gros, din Timișoara. Comercianții au fost luați prin surprindere de numărul mare de polițiști care au mers în control și au început să ia la verificat actele de proveniență ale mărfurilor.
Agenții de la circulație au ieșit în control la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a-i depista pe teribiliștii care se urcă în stare de ebrietate la volan sau încalcă regulile de circulație. Cu această ocazie aproape 500 de șoferi au fost amendați, dintre care peste 20 au rămas fără permisul de conducere și peste 10 s-au ales cu dosar penal. Astfel de acțiuni vor avea loc și în săptămâna care tocmai a început.
Agenții de la circulație au ieșit în trafic în ultimele zile pentru a-i depista pe șoferii teribiliști care nu respectă regulile de circulație. Cu această ocazie peste 1000 de conducători auto au fost amendați, dintre care peste 80 au rămas fără permis de conducere. Astfel de controale vor avea loc și în perioada care urmează.
Peste 1000 de amenzi, cinci dosare penale și peste 40 de permise reținute este bilanțul agenților de la circulație din ultimele zile. Oamenii legii anunță că vor sta cu ochii pe șoferii indisciplinați și în zilele care urmează și că vor acționa cu aparatele radar în sistem cascadă.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.