Acțiune cu rezultate, pentru polițiștii din Timiș, în 24 de ore de controale. Oamenii legii au aplicat aproape o mie de sancțiuni în valoare de aproximativ 220.000 de lei.
Mobilizare generală în rândurile polițiștilor din județul Timiș, vineri. Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii legii au ieșit în județ pentru a pune în practică mai multe acțiuni pe toate liniile de lucru. Se acționează pe ordine publică, pe linie economică, iar totul va culmina cu o acțiune nocturnă a polițiștilor de la Rutieră și a lucrătorilor de la Crimă Organizată.
Poliţiştii au organizat, miercuri, o razie în barurile şi internet-cafe-urile din Timişoara pentru a prinde elevii care lipsesc de la ore. Cu această ocazie au fost prinşi zeci de elevi care se aflau în localuri în timpul orelor de curs.
Două beri reci, un pahar de vin sau două pahare de șampanie. Acestea sunt doar câteva dintre scuzele servite de șoferii prinși băuți la volan care au căzut în plasa polițiștilor de la rutieră, noaptea trecută. Iar cei descoperiți că au încălcat legea nu au fost puțini.
Pietonii sunt mult mai indisciplinați decât șoferii. Cel puțin asta arată cifrele polițiștilor de la rutieră care, în perioara 14-27 octombrie, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonale, dar și a neacordării de prioritate de trecere pietonilor. Astfel, din peste 800 de sancțiuni, aproape 600 au fost date pietonilor care au încălcat regulile de circulație.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi participat la botezul fiului lui Alfred Simonis și spune că fotografiile folosite pentru a-l acuza sunt vechi de doi ani. Președintele USR acuză o „rafală de fake-uri” menită să arate că „toți sunt la fel”.
9
Mapamond
Marea Britanie înăsprește regulile privind imigrația, iar schimbările îi vor afecta inclusiv pe românii care locuiesc și muncesc deja în Regatul Unit. Perioada necesară pentru obținerea rezidenței permanente va crește de la cinci la zece ani pentru majoritatea cetățenilor străini. Noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor și vor include câteva excepții, în funcție de veniturile solicitanților și de domeniul în care lucrează.
Ştiri sportive
Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul lui CD Tenerife. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a murit după ce a suferit un stop cardiac în urma unei lovituri primite în timpul meciului cu FC Andorra.