tion.ro Web analytics

Timp de o lună, începând din 16 august, circulația liniei de tramvai 7 din Timișoara va fi afectată din cauza unor lucrări care vor începe pe strada Victor Hugo, la intersecție cu strada Cercului. Tramvaiele care circulă pe această linie vor fi înlocuite cu autobuze.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara au găsit soluţia pentru ca oamenii să nu mai facă saună în mijloacele de transport în comun: foliile termice. Aceştia intenţionează să aplice astfel de folii pe geamurile tramvaielor după ce au fost montate pe troleibuze şi autobuze.
Agenţii Poliţiei Locale Timişoara au aplicat săptămâna trecută peste 20 de sancţiuni în cazul persoanelor prinse călătorind fără bilet sau abonament şi a celor care consumă seminţe şi alcool, fac mizerie sau cerşesc în mijloacele de transport în comun.
Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă seara, în Piaţa Traian, pentru a sărbători Zilele cartierului Fabric. RATT a pus în circulaţie patru tramvaie de epocă pentru această ocazie, a cântat fanfara, au concertat Silviu Paşca şi Fely & The Band, iar „Seara vieneză”, cum au numit-o organizatorii, a fost ”condimentată” cu mici, grătare, frigărui şi bere. 
RATT le-a pregătit o surpriză timişorenilor cu ocazia Zilelor cartierului Fabric, care vor fi sărbătorite în acest sfârşit de săptămână. Patru tramvaie de epocă vor putea fi admirate sâmbătă pe străzile oraşului: vagonul Timiş 2, Gemenele, vagonul platformă şi cel turistic. Dintr-unul va răsuna muzică de fanfară, iar doritorii vor putea urca în două dintre mijloacele de transport. 

Horoscop

Horoscop săptămâna 9 – 15 februarie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 februarie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.

Eveniment

Accident cu trei morți, printre care și copii, aproape de Caransebeș. Traficul este blocat
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Este gata clădirea Centrului de Arși Grav de la Timișoara. Mai trebuie cumpărate echipamentele
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere. 3

Sănătate

VIDEO. Când este recomandată operația pentru glanda tiroidă, cea mai des întâlnită intervenție în chirurgia endocrină
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.

Sănătate

Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici