Două autobuze revin pe traseul iniţial, după ce au fost finalizate lucrările pe strada Izlaz din Timișoara. Începând de miercuri, 29 aprilie, autobuzele Expres 8 şi 32 vor reveni pe traseul iniţial datorită finalizării lucrărilor efectuate de Colterm.
Mai puţin şi se face un an de când au intrat în reabilitare primele două tramvaie din parcul RATT, iar livrarea vagoanelor modernizate întârzie de la o lună la alta. Primarul Nicolae Robu spune că sunt probleme cu furnizorii de subansambluri şi evită să mai prezinte vreun termen ferm când vine vorba despre data la care vor ajunge tramvaiele refăcute înapoi la Timişoara... Edilul crede însă că trebuie să gândim pozitiv.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara anunță devierea ultimelor curse ale tramvaielor de pe liniile 1 și 8, în zona Gării de Nord, timp de patru zile. Totul, din cauza lucrărilor care au loc la faţada gării. Tramvaiele vor fi suplinite de un autobuz pentru cei care doresc să ajungă la staţia CFR Timişoara Nord.
În noaptea de Înviere, RATT prelungeşte programul mai multor linii de transport în comun din Timişoara. Acestea vor circula până târziu în noapte. De asemenea, în perioada sărbătorilor de Paşti, linia 33 barat va avea un program modificat.
La mijlocul lunii trecute, în câteva dintre staţiile RATT au apărut primele biciclete de închiriat în regim self-service. Sau mai bine spus de admirat, pentru că vehiculele, achiziţionate de Primăria Timişoara în cadrul unui proiect pe fonduri europene, nu au putut fi închiriate. Între timp, bicicletele au dispărut din staţii... De ce au mai fost scoase dacă timişorenii n-au putut beneficia oricum de ele?
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.