Un șofer teribilist a trecut prin clipe de groază după ce s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu din Calea Buziașului. Tânărul a fost transportat la spital, iar polițiștii au stabilit că acesta a consumat alcool înainte să urce la volan.
Un tânăr a ajuns la spital cu mâna fracturată, în urma unui accident care a avut loc vineri dimineața, la intersecția străzilor Aristide Demetriade și Gheorghe Adam. Șoferul unui autoturism Jeep nu i-a acordat prioritate tânărului care se deplasa cu un moped și l-a accidentat. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Un tânăr de 25 de ani s-a urcat la volan după ce a consumat droguri și a produs un accident rutier, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la intersecția străzilor F. C. Ripensia și Surorile Martir Caceu. Un pasager din cele două mașini implicate în accident a fost ușor rănit, iar tânărul vinovat de accident este acum cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor stupefiante.
O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a petrecut joi după-amiază pe strada Divizia 9 Cavalerie din Timișoara. În urma accidentului, traficul a fost parțial blocat, iar cele două autoturisme au fost grav avariate.
Culmea ironiei! La Sibiu, una din lozincile strigate de manifestanti a fost "Nu stati in balcoane, ca muriti de foame". In acelasi timp, de la un balcon a cazut un ghiveci de flori in capul unuia din manifestanti - omul a suferit o fractura craniana. Politia anunta: ghiveciul a fost aruncat cu intentie, se cauta cine l-a aruncat!
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.