Atmosferă incandescentă ca-ntr-o arenă de coridă, luni seara, când maestrul Peter Oschanitzky a revenit la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pentru a dirija una dintre operele favorite ale melomanilor din urbe, Carmen. Capodopera lui Georges Bizet le-a dat spectatorilor prilejul – din plin exploatat - de a aplauda performanța unei distribuții exclusiv timișorene.
Debut spectaculos la Opera Naţională Română din Timişoara. În plină criză naţională de voci, scena lirică din urbe are o nouă Carmen!
„My Fair Lady”, cel mai cunoscut musical al tuturor timpurilor, revine pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Mezzosoprana Ramona Zaharia va interpreta rolul Eliza Doolittle în spectacolul de miercuri, 28 septembrie, de la ora 18. Capodopera lui Frederick Loewe se află de 42 de ani în repertoriul curent al Operei Timişoara.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
1
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
1
Eveniment
Cinci vietnamezi au fost prinși de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare în timp ce încercau să treacă fraudulos granița din România în Ungaria, în încercarea de a ajunge în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
1