Campionatul regional de Rally-Sprint ajunge pentru o zi şi în judeţul Timiş. Sâmbătă, 30 aprilie, Tomeşti găzduieşte etapa a doua a unei competiţii unice în România. Organizatorii le-au pregătit participanţilor un traseu în lungime de 24 de kilometri.
Una dintre cele mai de succes competiţii automobilistice din zona de vest a României se reia în acest sfârşit de săptămână. Piloţii timişoreni se pot întrece pe un circuit special, la mai multe clase de putere. Evenimentul are loc la Arad, pe circuitul Vik Power.
Automobiliştii din vestul ţării au renunţat pentru o zi la combinezon şi s-au îmbrăcat la patru ace pentru a fi la înălţime şi la Gala Campionilor 2011. Eforturile unui sezon întreg au fost răsplătite luni seara, atunci când campionii sezonului trecut din Regionalul de Rally Sprint şi-au primit trofeele într-un cadru festiv.
Rally pentru toate gusturile şi preferinţele. Asta oferă prima etapă din programul de toamnă din Campionatul Regional de Rally-Sprint, care, sâmbătă şi duminică, îşi programează la Arad etapa a patra din calendarul competiţional.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12