tion.ro Web analytics

Ceremonie militară impecabilă, sâmbătă dimineață, în Piața Operei din Timișoara. Centrul orașului a fost luat cu asalt de pompierii din județ, care și-au luat rămas-bun, cu fast, de la cel care i-a condus timp de 12 ani. Generalul Mihai Benga a fost pensionat printr-un decret prezidențial după o carieră militară de 35 de ani.
Forfotă mare, sâmbătă dimineață, la sediul ISU Timiș. Autoritățile au inaugurat, în prezența secretarului de stat Raed Arafat, noua locație unică în care vor lucra atât dispeceri ai Serviciului de Ambulanță Timiș, cât și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Dispeceratul nu este, însă, atât de unic pe cât pare la prima vedere.
Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, nu are hobby-uri iesite din comun. Parintele SMURD-ului spune ca, daca timpul ii permite, merge sa vada cate-un film la mall; ii place si Star Trek, dar e un adevarat fan Harry Potter!
Traian Basescu, la prima aparitie publica de la declansarea protestelor in Romania: presedintele a anuntat, joi, la intalnirea cu sefii misiunilor diplomatice ca, printre prioritatile de reforma pentru anul 2012, este definitivarea legii sanatatii. Tocmai de la reforma in sanatate a pornit disputa cu Raed Arafat care a scos oamenii in strada, unde oamenii au strigat impotriva seful statului, insa Traian Basescu nu s-a referit deloc la aceste proteste. Vezi ce a declarat presedintele!
Nici acum si nici in viitor! Raed Arafat spune raspicat ca nu vrea sa intre in politica, desi unii ii fac curte: vicepresedintele PDL Mihaela Popa il vede chiar contracandidat al lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 4 februarie
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 februarie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Ştiri din Timiș

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841

România

Taxa de 25 de lei pe colete, subiect de fake-news. Explicații de la Ministerul Finanțelor
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026. 1

Capitală Culturală

FOTO. Mitologii ale viitorului, desenate în grafit și culoare. Florin Drăgoi expune „Future Tribes” la Timișoara
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis, despre situația de la Muzeul Satului Bănățean: „Cine e nemulțumit de muncă și disciplină să se ducă în altă parte”
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere. 2

Ştiri din Timiș

Piese esențiale pentru garderoba masculină: cum alegi stratul potrivit pentru orice sezon
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.

Sănătate

Inteligența artificială, tot mai importantă în oftalmologie. Diagnostice mai rapide și tratamente personalizate la Spitalul CFR Timișoara
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici