tion.ro Web analytics

Senatorul PSD Ilie Sârbu a anunțat că se retrage complet din politică. Astfel, socrul premierului Ponta va demisiona atât din Partidul Social Democrat, cât și din Senat, după o carieră de mai bine de 20 de ani în politica românească. Sârbu ar urma să preia o funcție de vicepreședinte al Curții de Conturi.
Dezbateri aprinse, joi, în şedinţa de plen a Consiliului Local Timişoara, pe tema finanţării cluburilor sportive din bani publici. Totul a început de la crearea unui nou contract cadru care să permită finanţarea în continuare a acestor cluburi după ce legea a fost schimbată, dar şi după ce un raport al Curţii de Conturi a stabilit că finanţarea acestora în ultimii ani a fost ilegală, prejudiciul ridicându-se la peste 30 de milioane de lei. Prima victimă a acestui scandal este echipa Baschet Club Timişoara, care are conturile blocate şi riscă să nu aibă banii necesari să plătească participarea în cupele europene, susține un consilier local PNL, care este și membru în consiliul director al clubului. 
Preşedintele UNPR Timiş Ion Răducanu este decis – nu va candida la Primăria Timişoarei. O spune răspicat şi aşa are de gând să facă. Mai mult, spune că nici fiul său, Sebastian Răducanu, preşedinte PSD Timişoara, nu va candida la acest post la viitoarele alegeri. Asta deşi Sebastian Răducanu a fost nominalizat ca fiind unul dintre potenţialii candidaţi de actualul preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu.
Avertismentul lansat de ADR Vest cu privire la posibilitatea ca Primăria Timişoara să piardă peste 112 milioane de lei fonduri europene incită în continuare spiritele. Liderii PSD vorbeau zilele trecute despre posibilitatea ca primăria să intre în faliment într-o astfel de situaţie, primarul Nicolae Robu s-a lansat luni într-un atac la adresa social-democraţilor, acuzându-i de intoxicare „pe bani mulţi”. Îi răspunde preşedintele PSD Timişoara, Sebastian Răducanu, care îi aminteşte că ADR Vest nu e PSD şi are trei întrebări pentru Robu.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.

Eveniment

Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.

România

FOTO. Mașina lui Klaus Iohannis, scoasă la licitație de stat pentru doar 1.000 de euro
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici