Timişorenii s-au alăturat, sâmbătă, protestului iniţiat pe plan mondial împotriva celebrului tratat ACTA. Din păcate, în Piaţa Victoriei din Timişoara, locul de desfăşurare a demonstraţiei, s-a dovedit că românii stau mult mai rău la practică decât la teorie. Din peste 11.000 de oamenii care și-au confirmat prezența pe pagina de Facebook dedicată acţiunii, doar puţin peste 300 de tineri au şi participat la demonstraţie.
Protestatarii din Piaţa Victoriei din Timişoara continuă demonstraţiile pe un ger de crapă pietrele. Pentru a mai încălzi atmosfera, unul dintre manifestanţi, Ştefan Cojocnean, a executat, miercuri după-amiaza, o scurtă demonstraţie de karate, ţintele fiind mai mulţi foşti şi actuali politicieni.
Peste 100 de elevi și profesori de la Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara, însoțiți de câțiva părinți au pornit, marți după-amiaza, într-un marş împotriva comasării cu Grupul Şcolar Industrial C.F.R. Ei spun că nu îşi doresc comasarea deoarece vor fi mutaţi la periferia oraşului şi nu au cu ce să ajungă până acolo, din cauză că nivelul de învăţământ la Grupul Şcolar Industrial C.F.R. este mai scăzut, dar şi, totodată, din cauză că această comasare, spun ei, va duce la desfiinţarea Liceului de Poştă.
Frigul a pus stăpânire şi pe puţinii protestatari care mai rezistă în Piaţa Victoriei din Timişoara. Discursurile lungi ale organizatorilor au fost întrerupte, joi după-amiaza, de unul dintre protestatari, care prefera să se încălzească prin scandări. În piaţă au apărut şi demonstranţi care cer ca România să nu adopte ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement).

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Mapamond

Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani. 2

Eveniment

Incendiu la un magazin de jucării din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. 1

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la noul centru dedicat seniorilor din Timișoara. Cum va arăta la final
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara mai vrea un împrumut de la BERD. Încă 30 de milioane de euro pentru Podul ISHO, Magistrala Verde și nu numai
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici