Peste o sută de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, continuă să protesteze, pentru a patra zi consecutiv, împotriva exploatării gazelor de şist pregătită de compania Chevron. Oamenii au petrecut noaptea pe platforma unde urmează să fie amplasată prima sondă.
Aproximativ 500 de persoane au protestat miercuri, pentru a treia zi consecutivă, în zona unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist. În timpul manifestației doi oameni au leșinat și au avut nevoie de asistență medicală.
Aproximativ 150 de localnici din Sililştea au protestat în comuna Pungeşti împotriva exploatării gazelor de şist de la ei din zonă. Locaţia aleasă de manifestanţi este perimetrul unde compania Chevron a adus specialişti pentru a amplasa prima sondă de forare.
Mai mulţi revoluţionari, membri ai Asociaţiei „21 decembrie 1989”, dar şi urmaşi ai victimelor revoluţiei de acum 24 de ani, protestează în faţa Curţii Contituţionale a României. Magistraţii trebuie să decidă, marţi, dacă torţionarii din închisorile comuniste vor fi traşi la răspundere pentru crimele comise.
Angajaţii din sistemul sanitar românesc sunt în grevă japoneză pentru trei zile. De luni până miercuri, cadrele medicale protestează, purtând pe braţul drept banderole tricolore. Urmează şi declanşarea grevei generale, spun medicii, dacă revendicările lor nu sunt onorate de Guvern.
Ştiri din Timiș
Bastionul Maria Theresia se transformă, în 26 septembrie, într-un punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei locale. În cadrul Timișoara Tasting Tour 2026, Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat producătorilor din Banat și promovării tradițiilor culinare ale regiunii.
Eveniment
Un bărbat din Timiș a ajuns în fața instanței după ce și-a înjunghiat soția de mai multe ori în zona abdomenului. Totul s-a întâmplat în urmă cu o lună după ce femeia a refuzat să se împace cu el deși împotriva bărbatului era emis un ordin de protecție.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Potrivit prevederilor din structura anului școlar 2026-2027, această zi este liberă pentru elevi și profesori, astfel că școlile nu organizează cursuri.
România
PSD a decis în unanimitate să nu voteze guvernul propus de Siegfried Mureșan. Sorin Grindeanu a criticat programul economic și lipsa unor explicații privind deficitul bugetar și bugetul pentru 2027. Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR, în timp ce PSD și AUR au anunțat că nu vor vota Cabinetul.
1
Eveniment
Un accident în care au fost implicate patru mașini a avut loc luni dimineața, pe strada Crișan din Lugoj. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre șoferi a fost prins băut la volan. Aparatul etilotest a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ştiri din Timiș
Procesul pentru terenul ocupat ilegal pe strada Cezar s-a încheiat definitiv în favoarea Primăriei Timișoara. Curtea de Apel a respins acțiunea familiei, iar municipalitatea a transformat terenul într-o legătură pietonală și velo.
4
Capitală Culturală
Timișoara se transformă, la final de septembrie, într-un mare spațiu al poveștilor și imaginației. Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin” revine cu ediția a XI-a, între 27 septembrie și 4 octombrie, cu spectacole pentru copii, adolescenți, familii și adulți, invitați din șase țări și numeroase evenimente conexe.