Angajaţii din sistemul sanitar românesc sunt în grevă japoneză pentru trei zile. De luni până miercuri, cadrele medicale protestează, purtând pe braţul drept banderole tricolore. Urmează şi declanşarea grevei generale, spun medicii, dacă revendicările lor nu sunt onorate de Guvern.
Sute de persoane, în mare parte studenți, au ieșit din nou în stradă, duminică, pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Tinerii au venit pregătiți cu pancarte și steaguri, au agitat PET-uri și cutii cu pietre pentru a se face auziți și au mărșăluit pe străzile orașului.
Protestele împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană au continuat şi în această duminică în Piaţa Victoriei din Timişoara, printre pregătirile pentru întâmpinarea echipei campioane la rugby a României, RCM Universitatea de Vest Timişoara. UPDATE: Protestatarii au mărşaluit în Piaţa Victoriei şi se îndreaptă spre zona Circumvalaţiunii. UPDATE 2: Protestatarii au blocat intersecţia dintre strada Gheorghe Lazăr şi Calea Circumvalaţiunii, dar şi legătura dintre strada Gheorghe Lazăr şi bulevardul Cetăţii. UPDATE 3: Protestatarii au blocat şi a treia intersecţie, în zona Dacia. UPDATE 4: Din zona Dacia, protestatarii s-au îndreptat către Calea Lipovei, fără însă a mai bloca şi alte intersecţii pe parcurs. UPDATE 5: Protestul s-a încheiat fără incidente, după circa 3 ore, în Piaţa Unirii.
Medicii vor continua să protesteze şi după 14 octombrie. Protestele doctorilor continuă, după această dată, cu acţiuni locale şi un marş prin Bucureşti.
Reprezentanţii Noua Dreaptă au organizat, sâmbătă, la Timişoara, anualul marş împotriva a ceea ce ei numesc „mafia imobiliară ţigănească”. Inedit a fost faptul că la începutul marşului un grup de copii de etnie romă s-au alăturat protestatarilor şi a scandat împreună cu ei „Ţigane nu uita, Timişoara nu-i a ta”.
Lugoj
Călin Dobra, primarul municipiului Lugoj, a anunțat, zilele trecute, semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei grădinițe în cartierul Micro 3. Este un proiect considerat esențial pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale locale.
Ştiri din Timiș
La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe 29 martie 2026, cei interesați pot călători în lumea constelațiilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara invită timișorenii să participe, sâmbătă, 4 aprilie, la plantarea unei noi păduri urbane pe un teren degradat din zona Bucovina. Acțiunea, organizată alături de Asociația Act for Tomorrow, face parte din extinderea rețelei de spații verzi din oraș.
2
Turism
Taste of Transylvania face un pas important anul acesta și se extinde pentru prima dată în afara României, printr-un eveniment organizat între 27 și 29 martie la Muzeul în aer liber din Szentendre. Este vorba despre cel mai mare muzeu etnografic în aer liber din Ungaria.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 25 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, cunoscută și sub denumirea de Blagoveștenie. Aceasta marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Utile
Miercuri, 25 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Ultima etapă a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”, cel mai amplu program cultural dedicat comunităților timișene, se va desfășura la Ghiroda, în ultima sâmbătă a lunii martie, într-un eveniment de peste 6 ore de spectacol și tradiții locale, muzică, dans, poezie în grai, expoziții de obiecte gospodărești și artă culinară, susținute de sute de oameni din 3 de localități laureate ale ediției precedente a competiției. Participă Ansamblul Profesionist Banatul, împreună cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți soliști vocali, iar accesul publicului este liber.