Şoferii timişoreni sunt invitaţi să protesteze şi ei, marţi, 2 decembrie, de la ora 11, în Piaţa Mărăşti, împotriva majorării RCA din 2015. Conducătorii auto din Timişoara sunt aşteptaţi să claxoneze timp de 30 de secunde în cadrul unei acţiuni organizate la nivel naţional.
La Timișoara va avea loc, vineri, un nou protest. De data aceasta este vorba despre o „plimbare pentru democraţie şi libertate”. „Ponta nu pricepe, demisia!” – scrie pe afişul protestului, postat pe Facebook.
Zeci de mii de persoane au ieșit, luni, pe străzile din Budapesta pentru a manifesta faţă de politica premierului Viktor Orban. Încă de luna trecută maghiarii au organizat o serie de mitinguri contra unui proiect de lege privind taxarea utilizatorilor de Internet în Ungaria.
Timișorenii s-au adunat din nou luni seara în Piața Victoriei, la un protest împotriva Guvernului condus de Victor Ponta și pentru susținerea diasporei. Prima scandare a protestatarilor: "Nu vă fie frică, Mickey Mouse pică!".
Un nou protest va avea loc luni seară la Timişoara, sub titulatura „Ponta, demisia!”. Manifestarea a fost organizată, la fel ca și cele precedente, de către societatea civilă și promovată pe Facebook.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.