Bugetarii, de la angajaţi din primării, inclusiv poliţişti comunitari, la salariaţi din sistemul sanitar şi profesori, vor ieşi din nou în stradă, vineri, la Timişoara. De această dată, sindicaliştii nu îşi vor mai striga nemulţumirile doar în faţa Prefecturii Timiş, ci vor trece şi pe la sediile partidelor politice parlamentare din Timişoara, pe la PDL, PNL şi PSD!
După ce săptămâna care a trecut şi-au vărsat nemulţumirile în faţa sediului Prefecturii Timiş, sindicaliştii se pregătesc de pichetarea sediilor partidelor parlamentare din Timişoara. În funcţie de cine va susţine măsurile de austeritate anunţate de Guvern, sindicaliştii vor decide şi ce partide vor avea "urători" la poartă.
Profesorii, angajaţii din sistemul sanitar, funcţionarii publici şi pensionarii au pichetat pentru a doua oară în această săptămână Prefectura Timiş. Peste 400 de sindicalişti s-au adunat la manifestaţia organizată vineri în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. Protestatarii au aprins lumânări şi au lăsat la uşa sediului prefecturii un sac cu tărâţe pentru porci.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 martie 2026, în Timișoara?
Luni, 30 martie, puteți vizita Târgul de Paște din centru sau să mergeți la operă.

Capitală Culturală

„Symphony of Hope” la Timișoara. Concert caritabil pentru mamele singure, cu tineri artiști
Un eveniment în care muzica se transformă în solidaritate va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Concertul „Symphony of Hope”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, are un scop caritabil. Este vorba despre sprijinirea campaniei „Adoptă o mamă singură”.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifest pro-alegere în centrul Timișoarei. Susținere pentru libertatea de decizie
Marșul pentru Viață, organizat în fiecare an în preajma sărbătorii de Bunavestire, a primit ca răspuns un manifest din partea susținătorilor pro-choice. Manifestarea a avut ca scop transmiterea mesajului „femeile sunt cele care trebuie să aleagă asupra propriului corp”, potrivit organizatorilor. 7

Ştiri din Timiș

„Timișoara înflorită”, concurs foto care transformă locuitorii în povestitori ai orașului. Cum poți participa
Locuitorii din Timișoara sunt invitați să devină ambasadori vizuali ai orașului lor, printr-un nou concurs de fotografie dedicat comunității locale. Proiectul „Orașul meu. Timișoara în imagini” revine în această primăvară cu o temă sugestivă – „Timișoara înflorită”.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișorean premiat de ambasadorul Indoneziei în România
Un timișorean care a adus gustul Asiei de Sud-Est mai aproape de români a fost recompensat oficial pentru eforturile sale. Ambasadorul Republicii Indonezia în România și Republica Moldova, Meidyatama Suryodiningrat, s-a aflat sâmbătă într-o vizită informală la Timișoara, unde i-a oferit o distincție lui Dragoș Dubină.

Capitală Culturală

FOTO. Primăvară culturală pentru tineri la Timișoara. Teatru, muzică și spectacole interactive în programul EDUPOL
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara aduce în prim-plan o serie de evenimente dedicate publicului tânăr, în cadrul programului educațional EDUPOL de primăvară. Inițiativa își propune să apropie cultura de noile generații, prin spectacole de teatru, muzică live și experiențe interactive adaptate diferitelor categorii de vârstă.

Capitală Culturală

Ora de vară, marcată poetic la Timișoara. Un ceas din secolul al XIX-lea „ascultă timpul” la Muzeul Banatului
Trecerea la ora de vară capătă o dimensiune aparte la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, unde schimbarea este evocată printr-o piesă de patrimoniu cu valoare artistică și simbolică.

Eveniment

Scandal cu cuțitul la o benzinărie din Jimbolia. Un bărbat a fost rănit
Un incident violent a avut loc în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 5, într-o stație de carburant din orașul Jimbolia, unde un bărbat a fost rănit în urma unei altercații. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici