Un locuitor al comunei Variaş, din Timiş, din satul Gelu, a protestat marţi, în faţa primăriei. Şi-a luat cei doi copii, un cort, şi s-a aşezat acolo. Motivul? Faptul că nu a primit o locuinţă socială din partea autorităților locale, deşi a cerut de mai bine de un an acest lucru. Bărbatul îl acuză pe primar că nu-i dă un spaţiu de locuit. Edilul din localitate spune că lucrurile nu stau aşa cum spune protestatarul şi că a încercat să-i găsească chiar şi o locuinţă la o persoană privată, dar oamenii nu-l primesc...