Ce sunt cutremurele? Ce ar trebui să facem când are loc unul? Care sunt cauzele care-l provoacă? Adina Rău a ales să le răspundă copiilor la aceste întrebări într-o variantă diferită, folosind machete, jocuri și aplicații demonstrative și utilizând chiar și un simulator seismic. Toate activitățile fac parte din Seismo Lab. Deși totul s-a petrecut în online până acum, anul acesta vor avea loc și întâlniri educaționale organizate la Observatorul Seismologic din Timișoara, inclusiv ateliere în curtea instituției.
Un festival cu tradiție pentru care Centrul de Proiecte Timișoara nu a găsit inițial finanțare prin Apelul 2 a avut succes după contestații. Timorgelfest a ajuns înainte de linie și primește puțin peste 51.000 de lei din bugetul local. Reprezentanții centrului au anunțat și evaluatorii, dar nu spun cine a fost în comisia inițială și cine a fost în comisia de contestații.
Eveniment
Un accident rutier produs astăzi, în Timișoara, s-a soldat cu rănirea unui șofer de 65 de ani, după ce autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un tramvai aflat în mers.
Utile
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți.
Ştiri din Timiș
Lucrările desfășurate la intersecția Căii Torontalului cu strada Liège afectează circulația mai multor linii de transport public din Timișoara. STPT a anunțat suspendarea unor stații pentru liniile E1, E6, M44 și M50, precum și devierea traseului liniei 18.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului și Centrul de Proiecte Timișoara pregătesc o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, care va transforma orașul, în perioada 31 iulie – 3 august, într-un amplu spațiu de celebrare a comunității, culturii și experiențelor urbane.
Ştiri din Timiș
Primul test pentru noul prefect al județului Timiș, avocatul Paul Finta, numit vineri în funcție, ar putea fi chiar situația primarului Dominic Fritz, după decizia definitivă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat raportul ANI privind conflictul de interese. Finta evită însă, deocamdată, orice concluzie.
1
Ştiri din Timiș
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, schimbarea prefectului județului Timiș. Astfel, Cornelia-Elena Micicoi, care și-a anunțat recent demisia, a fost eliberată din funcția de prefect, iar în locul său a fost numit avocatul Paul Finta.
Eveniment
Un incident petrecut pe un șantier din Timișoara s-a încheiat cu reținerea a doi bărbați, surprinși cu o rolă de cablu de cupru care ar fi fost sustrasă. Prejudiciul este estimat la aproximativ 3.000 de lei, iar bunul a fost recuperat.
Capitală Culturală
Cel mai important și ambițios festival dedicat artei perfomative independente, în vestul României, reunește în ediția a XVI-a artiști și trupe din România, Franța, Mexic, Spania și Ungaria. Underground Festival se desfășoara în perioada 19-28 iunie 2026 și transformă într-un spațiu al întrebărilor incomode, al dezbaterii și al libertății de exprimare, demonstrând că arta poate fi o formă de reacție, de rezistență și de implicare în realitatea contemporană. Scena indepentă din Timișoara este reprezentată în selecția actualei ediții de Kooperativa Project, C4Company și Asociația Punct și Virgulă.