Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a prevăzut un profit contabil de peste 500.000 de lei, în 2015, suma fiind dublă faţă de profitul estimat în anul anterior. În acelaşi timp, conducerea aerogării timişorene încearcă recuperarea unei datorii fabuloase, ce se ridică la 12,2 milioane de lei, de la compania Carpatair, intrată anul trecut în insolvenţă.
Compania americană Apple a înregistrat un profit record de 18 miliarde de dolari în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie - decembrie 2014), cu 38% mai mult față de aceeași perioadă în 2013. Această creștere se datorează, mai ales, vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lumina dintr-o locuință face mult mai mult decât să alunge întunericul. Ea modelează atmosfera, influențează starea de spirit și poate transforma complet percepția unui spațiu - fie că vorbim despre un apartament mic sau o casă cu multiple camere. Totuși, mulți oameni aleg corpurile de iluminat aproape la întâmplare, bazându-se exclusiv pe aspect, și ajung să se întrebe mai târziu de ce camera nu „simte" cum trebuie.
România
Conform Eurostat, prețurile la electricitate pentru populație au rămas, în medie, stabile în Uniunea Europeană în 2025. România iese însă în evidență printr-o creștere accentuată a tarifelor și prin cel mai ridicat cost al energiei raportat la puterea de cumpărare.
Ştiri din Timiș
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat după trecerea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan, afirmând că formațiunea pe care o conduce va continua să se opună revenirii la vechile practici politice și să își mențină direcția de reformă.
6
România
Conform Agerpres, moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
România
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a trecut în votul de marți.
10
Eveniment
Un șofer de 39 de ani din Timișoara a ajuns în arest după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident pe Calea Torontalului.
Ştiri din Timiș
Ministerul Educației și Cercetării a publicat calendarul oficial pentru acordarea ajutorului financiar „Euro 200” în anul 2026, program prin care elevii și studenții pot primi echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator.
1
Ştiri din Timiș
O amplă mobilizare a comunității locale se desfășoară în aceste zile pentru Karina Andriesei, o tânără în vârstă de 24 de ani din Moșnița Nouă, care se confruntă cu un diagnostic grav descoperit în urma unei intervenții chirurgicale de urgență. Ea suferă de cancer ovarian germinal.
4