Timiş - Liderul PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, şi cel al PNL, Adrian Cioroianu, au semnat, miercuri, un acord politic la nivel judeţean, prin care ţărăniştii vor susţine candidaţii liberali la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Timişoara - Aleşii locali s-au întrunit, marţi, într-o nouă şedinţă ordinară. Toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi au fost aprobate fără probleme, pe bandă rulantă, inclusiv majorarea tarifelor la apă şi canalizare, de la 1 decembrie.
Timişoara – Primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat, marţi, că elevii din clasele V-VIII ar putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun, începând de anul viitor. Până acum beneficiau de gratuitate doar copiii din clasele primare.
Timiş - Locuitorii din Criciova vor fi chemaţi din nou la vot, pentru alegerea consilierilor locali. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi la Saravale. Cei aleşi în iunie 2008 fie nu s-au înţeles şi au demisionat, fie au "uitat" că... trebuie să ţină şedinţe.
Timişoara - Deşi au avut pe ordinea de zi doar 44 de proiecte de hotărâre, nu 80, ca alte dăţi, aleşii locali au reuşit performanţa de a se certa vreme de... şase ore în şedinţa de consiliu local de ieri.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
1
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
3