Deşi ar fi trebuit să intre în vigoare de la începutul acestui an, taxa de tranzit pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care nu sunt înmatriculate în judetul Timis va fi aplicată de la 1 martie 2010, a anunţat, luni, primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu.
„De la primărie suntem, dacă nu deschideţi vă facem evacuarea” – aşa i-au trezit reprezentanţii Primăriei Timişoara pe locatarii blocurilor de pe strada Polonă, joi, la primele ore ale dimineţii. Le-au bătut la uşi cu Poliţia Comunitară şi i-au atenţionat pe cei care ocupă abuziv locuinţele sociale că urmează să fie evacuaţi.
Dacă anul trecut Primăria Timişoara a construit sau reamenajat şase parcuri, anul acesta, din cauza cheltuielilor mari de intreţinere a spaţiilor verzi existente în municipiu şi a constrângerilor bugetare, municipalitatea nu va mai face investiţii noi în acest domeniu.
După vizite la Da Nang, în Vietnam, şi la Graz, în Austria, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a plecat în deplasare la Nottingham, în Anglia, împreună cu încă trei directori din primărie.
Vizitarea Infocentrului Turistic din centrul oraşului Timişoara implică riscuri mari. De exemplu, turiştilor care se aventurează să viziteze punctul de informare de pe strada Alba Iulia le-ar putea cădea în cap o bucată de tencuială de pe clădire... Aşa s-a întâmplat deunăzi, dar din fericire nu a fost nimeni rănit.
România
Premierul Ilie Bolojan anunță că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență în baza căreia vor fi menținute prețurile la gaz până în primăvara anului viitor pentru utilizatorii casnici, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit astăzi, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă, despre încheierea mandatului lui dr. Cristian Oancea la conducerea Spitalului Victor Babeș Timișoara. Fritz a precizat că schimbarea managerială este un proces normal, urmând ca în perioada următoare să fie numit un manager interimar.
Ştiri din Timiș
Reforma administrativă adoptată de Guvern obligă primăriile să reducă cu 30% numărul de posturi din organigramă. La Timișoara, primarul Dominic Fritz anunță desființarea a aproximativ 230 de posturi din primărie și poliția locală, majoritatea ocupate, în cadrul unei noi reorganizări a aparatului administrativ.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește competiția internațională JAZZx NOW, dedicată artiștilor emergenți din jazz. Înscrierile sunt deschise între 3 și 31 martie, iar patru finaliști vor urca pe scena JAZZx NOW din Iulius Town pe 1–2 iulie 2026. Marele premiu este de 4.000 de euro și invitația de a deschide ediția JAZZx 2027.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să limiteze drastic răspândirea sălilor de jocuri de noroc din oraș. Propunerea primarului Dominic Fritz este ca acestea să fie interzise în apropierea școlilor și mutate în câteva zone speciale, cel mai probabil pe străzi din zone industriale. În prezent, în Timișoara există 173 de astfel de locații autorizate.
2
Ştiri din Timiș
Unii locuitori din zonele Mehala, Cetății și Gheorghe Lazăr spun că li s-a făcut rău din cauza mirosului. În replică, autoritățile spun că a fost înregistrată o depășire punctuală la dioxidul de azot.
3
Ştiri din Timiș
Elevii din clasele a XI-a și a XII-a din județul Timiș sunt invitați să descopere oferta universitară a orașului în cadrul celei de-a patra ediții a târgului educațional „Timișoara - ATU pentru educația ta”. Evenimentul este organizat de Alianța Timișoara Universitară (ATU), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Turism
În weekend, pe Muntele Semenic și Muntele Mic sunt deschise mai multe pârtii, iar stratul de zăpadă depășește jumătate de metru. Anunțul a fost făcut, joi, de comunitatea Banatul Montan.