Culmea tupeului pentru un bărbat de 32 de ani din Ghiroda, care a încercat, joi, să fure un coş scrumieră din aluminiu tocmai din parcarea Primăriei Timişoara.
În fiecare an, pompierii primesc sute de apeluri prin care sunt chemaţi să stingă incendii de mirişte. Timişoara nu face excepţie, proprietarii unor terenuri preferând să le igienizeze prin ardere. Primăria Timişoara va demara o campanie împotriva celor care ard resturile vegetale şi miriştile.
Dacă de parcările subterane pentru care s-au tot purtat negocieri cu diverşi investitori în ultimii ani la Timişoara nu se mai aude nimic, chiar dacă autorităţile vorbeau despre cinci amplasamente în zona centrală şi firme gata-gata să intre în parteneriat cu primăria, oficialii municipalităţii vin acum cu o nouă idee: vor o parcare supraetajată pe strada Oituz, în apropiere de Punctele Cardinale! Se caută din nou investitori privaţi.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara lucrează în prezent la elaborarea proiectului de buget pe anul în curs, urmând ca bugetul pe 2013 să fie aprobat în şedinţa de consiliu local de la finele acestei luni. Un lucru este cert: municipalitatea timişoreană va apela la credite bancare pentru a putea susţine proiectele pe fonduri europene pe care le are.
Primăria Timişoara va intra, în următoarele săptămâni, în posesia tututor cinematografelor din municipiu care se află acum în administrarea RADEF. Promisiunea aparţine ministrului Culturii, Daniel Barbu, şi este făcută cu două condiţii: un cinematograf va fi folosit de Facultatea de Arte, iar altul de Casa de Cultură a Studenţilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
1