Primăria Timişoara va organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, un nou târg de adopţii canine, cel de-al zecelea din acest an. Nu vor fi prezentaţi spre adopţie doar căţei, ci şi pisici. De această dată, evenimentul va avea loc în Parcul Central, sâmbătă, 7 septembrie, între orele 10:00-12:30.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vine cu lămuriri în privinţa activităţii pe care o desfăşoară city-managerul Sorin Drăgoi, după ce atât viceprimarul Traian Stoia, cât şi unii dintre consilierii locali au mărturisit, săptămâna trecută, că... nu ştiu cu ce îşi ocupă timpul administratorul public al oraşului. „Realitatea nu se încheie la frontiera cunoaşterii fiecăruia dintre noi", explică Robu. City-managerul spune că ştie cam tot ce se întâmplă în Timişoara: „În principiu, cam tot ce înseamnă activitatea primarului trece şi prin mâna mea", susţine Drăgoi.
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că au inventariat până acum 900 de imobile care au faţadele mâzgălite. Poliţiştii locali nu pot ţine sub control acest fenomen, nu reuşesc să-i prindă pe cei care comit astfel de fapte, aşa că proprietarii au fost notificaţi să cureţe de graffiti faţadele, iar pasul următor ar fi aplicarea de amenzi în cazul celor care nu iau măsuri potrivit unei hotărâri de consiliu local.
Ambrozia continuă să le dea bătăi de cap timişorenilor prin alergiile pe care le provoacă. Reprezentanţii Poliţiei Locale anunţă amenzi în cazul proprietarilor de terenuri care nu au luat măsuri pentru distrugerea acestei buruieni, oficialii municipalităţii spun că s-au făcut ierbicidări, dar multe persoane se plâng în continuare că în zonele în care locuiesc nu a intervenit nimeni, iar starea lor de sănătate se înrăutăţeşte...
După o jumătate de an, cât a trecut de când omul de afaceri Sorin Drăgoi a câștigat concursul pentru postul de city-manager al Timișoarei, constatăm că nici unii dintre consilierii locali și nici viceprimarul Traian Stoia nu știu încă... ce atribuții are administratorul public și cum își ocupă el timpul în slujba orașului. „Se ocupă cu manageriatul orașului, teoretic. Practic nu știu ce înseamnă, că el n-are nimic în scris. Face ce i se spune (...) N-am idee zău, n-am idee, dar sigur nu are atribuții scrise”, spune Stoia.
România
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora, scrie Agerpres
5
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Secret Agent”, un thriller neo-noir care explorează tensiunile și fricile unei Brazilii aflate sub dictatura militară. Actorul din rolul principal, Wagner Moura, este primul actor brazilian care câștigă premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes și la Globurile de Aur, dar și primul actor din țara sa care este nominalizat pentru aceeași categorie la premiile Oscar.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare și lărgire cu patru benzi a drumului județean DJ 692, care leagă Timișoara de comuna Sânandrei, au început astăzi, în cadrul unei vizite oficiale la amplasament, la care au participat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și primarul comunei Sânandrei, Claudiu Coman.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune anularea datoriilor sub 40 de lei la bugetul local, motivând că recuperarea lor ar costa mai mult decât sumele datorate. Peste 3.000 de contribuabili figurează cu astfel de restanțe, în valoare totală de peste 55.000 de lei.
5
Mapamond
Părinții vor fi alertați când adolescenții caută pe Instagram termeni despre suicid sau automutilare
Meta va alerta părinții când adolescenții caută termeni legați de suicid pe Instagram. Notificările vor fi trimise prin e-mail, SMS sau aplicație, inițial în SUA, Marea Britanie, Australia și Canada, și sunt criticate de organizații care avertizează asupra riscurilor pentru părinți nepregătiți.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a lansat o nouă licitație pentru finalizarea lucrărilor de renovare energetică la clădirile C4 și C5 ale Liceului Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara, după ce a reziliat contractul cu firma care trebuia să se ocupe de lucrări.
Ştiri din Timiș
Noul BYD ATTO 2 DM‑i, SUV-ul hibrid cu autonomie combinată de până la 1.000 km, a fost lansat oficial în România și poate fi văzut la Timișoara pe 27 și 28 februarie, în cadrul unui eveniment cu test drive-uri și oferte speciale.
Sănătate
Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp a fost certificată drept Centru de Expertiză în Boli Rare pentru sindroamele oncopredispozante, o categorie de afecțiuni genetice care cresc riscul de apariție a unor tipuri de cancer, adesea la vârste tinere.