Primăria Timișoara are o nouă platformă pentru sesizări, care poate fi accesată on-line de pe orice dispozitiv. Pe lângă aceasta, în curând va fi disponibilă o aplicație specială pentru telefonul mobil. Platformele vechi de sesizări online ale municipalității vor fi închise. Dacă situația transmisă de un cetățean nu ține de competența primăriei, ci de a unei alte instituții, atunci aceasta va fi redirecționată către instituția cu competență în domeniu.
Aleșii locali caută în continuare soluții pentru ca Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) să devină cât de cât rentabilă. Pentru asigurarea funcționării, Primăria Timișoara a pompat zeci de milioane de lei la STPT în ultima vreme. Primarul Dominic Fritz urmează să ia unele măsuri pentru a scăpa de această „gaură neagră”, iar prima ar fi schimbarea modului în care se asigură subvențiile.
Cererea de finanțare pentru accesarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind implementarea unui sistem modern de colectare a deșeurilor, pentru blocuri și cvartale de blocuri a fost pregătită de municipalitate. Vineri, proiectul a fost aprobat de consilierii locali.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
România
Comisia Europeană avertizează că modificările aduse de parlament legii decarbonizării ar putea pune în pericol angajamentele asumate de România prin PNRR. Executivul european va analiza noua lege și nu exclude consecințe financiare dacă reforma este inversată.
2
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Pasajul Slavici–Polonă, care va lega mai bine Freidorful de Utvin și sudul județului, avansează, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Constructorul execută în prezent piloții forați ai fundației, iar finalizarea investiției este estimată pentru sfârșitul anului viitor.