Dacă unii cititori ne-au sesizat în trecut că arborii nou plantaţi în cartierul Soarelui s-au uscat mulţi dintre ei, alţii se declară îngrijoraţi de soarta copacilor care existau şi de care a mai rămas doar trunchiul în aceste zile, după ce în zonă şi-au făcut apariţia ”drujbarii” trimişi de Primăria Timişoara.
Deputatul PSD Florin Bîrsășteanu ar fi dispus să intre în competiția pentru Primăria Timișoara. Deși spune că nu exclude varianta unei candidaturi, social-democratul susține că decizia finală nu-i aparține lui, ci Partidului Social Democrat. Un lucru este cert, în viziunea lui Bîrsășteanu, Timișoara merită un altfel de primar... diferit de Nicolae Robu.
Bazinele de înot promise de administrația Robu sunt tot la stadiul de promisiune. Era vorba de patru bazine semiolimpice care să fie realizate în diferite cartiere ale Timişoarei, ca să nu mai vorbim despre bazinul olimpic, care s-a aflat şi el pe lista promisiunilor - cel la care ar fi trebuit să înceapă lucrările... în 2013 şi să fie gata pe acum, conform celor anunţate de oficialii primăriei. În ce stadiu suntem?
Doar cinci persoane s-au arătat interesate să obţină aprobare de la Primăria Timişoara pentru a presta diverse activităţi artistice în zona centrală a oraşului. Vor cânta pe strada Mărăşeşti şi pe platoul din faţa magazinului Bega. Autorităţile locale au decis să dea liber trubadurilor după scandalul izbucnit peste vară, când poliţiştii locali au alungat din centru Corul Regal Venlona, din Olanda, care cânta gratis pentru timişoreni.
Contractele prin care a fost concesionat serviciul de iluminat public din Timișoara expiră chiar miercuri, 21 octombrie, iar reprezentanții primăriei nu au reușit să încheie la timp noi contracte. Aleșii au fost de acord să le prelungească pe cele vechi, dar nu mai mult de 2 ani. Cei doi operatori existenți se vor ocupa însă doar de întreținere și iluminatul festiv de sărbători, nu se vor face noi investiţii în oraş.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern. 2

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 3