Programul Prima Casă merge foarte bine, iar oamenii
pot accesa cu încredere finanţările.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Timişoara,
că nu există niciun risc pentru solicitanţii
de credite în cadrul iniţiativei guvernamentale
pentru cumpărarea unei locuinţe. Video

De vineri până duminică va avea loc la
Palatul Copiilor din Bucureşti Târgul Imobiliar
Project Expo, unde sunt aşteptaţi mii de
vizitatori ce vor avea ocazia să profite atât de
programul “Prima Casă” cât şi
de ofertele extrem de generoase ce vor fi prezentate de
către expozanţi. Printre aceştia se vor afla
atât dezvoltatori şi agenţii imobiliare
cât şi bănci şi brokeri de credite!
Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că
Guvernul a adoptat programul "Prima Casă", dedicat
sprijinirii persoanelor care achiziţionează
pentru prima oară o locuinţă.
Guvernul a adoptat programul "Prima Casă", dedicat
sprijinirii persoanelor care achiziţionează
pentru prima oară o locuinţă.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
9