tion.ro Web analytics

Mai mulţi lideri ai PSD Timiş au decis să susţină public candidatura lui Adrian Năstase la preşedinţia PSD. În cadrul organizaţiei a fost format şi un grup de susţinere a fostului preşedinte social-democrat, al cărui lider este trezorierul organizaţiei judeţene, Marcel Mihoc.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către senatorul Dan Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României, a infracţiunii de fals în declaraţii.
Reprezentanţii PSD Timiş s-au adunat la sediul partidului de pe bulevardul C. D. Loga din Timişoara, unde au urmărit cu sufletul la gură rezultatele exit-poll-urilor. Emoţiile s-au risipit la ora 21, când au văzut că Mircea Geoană l-a devansat pe Traian Băsescu potrivit sondajelor. Imagini sediu PSD
Candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, şi candidatul PSD, Mircea Geoană, se vor înfrunta pe 6 decembrie pentru funcţia supremă în stat. Potrivit exit-pollului INSOMAR pentru voturile exprimate până la ora 21.00, comandat de Realitatea TV, Traian Băsescu a obţinut 32,8 % din voturi. Pe locul doi s-a clasat Mircea Geoană cu 31,2% din sufragii, urmat de Crin Antonescu cu 22,2 %.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.

Eveniment

Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.

România

FOTO. Mașina lui Klaus Iohannis, scoasă la licitație de stat pentru doar 1.000 de euro
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult. 3

Ştiri din Timiș

Se reabilitează „Școala mică” din Plopi. Va fi folosită de grădinița cu program prelungit
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici