Preşedintele PP-DD Timişoara, Ilie Bertea, candidatul oamenilor „domnului Dan" la europarlamentare, din Timiş, crede că funcţionarii publici amestecaţi în retrocedări dubioase către clanurile de romi trebuie arestaţi, nu sancţionaţi din punct de vedere administrativ ori politic.
Parlamentarii PP-DD au cerut ca alocaţia pentru copii să fie 200 de lei, nu 42 de lei, cât este în momentul de faţă. Între timp, s-au mai „potolit" şi au cerut ca aceasta să devină 50 de lei. Nici aşa nu a mers, aşa că au propus mărirea alocaţiei cu 1,9 lei pe lună. Surpriză (sau nu) - şi această iniţiativă a fost sortită eşecului.
Florian Zanfir, consilier judeţean PP-DD, a rămas tare mirat când a văzut că la nivelul administraţiei timişene nu există un contract colectiv de muncă de peste 20 de ani.
Adrian Diaconu, deputat PP-DD de Timiş şi lider al partidului domnului Dan din cel mai vestic judeţ al ţării, a primit joi seară sms-ul din partea primarului Nicolae Robu prin care explica aliaţilor cum stă treaba cu conflictul cu viceprimarul Stoia, căruia primarul urbei de pe Bega i-a cerut demisia şi retragerea sprijinului politic de către partenerii din USL - PSD. Diaconu însă nu se lasă prea înduplecat de sms-urile primarului Timişoarei şi aşteaptă o finalitate a acestui conflict dintre cei aflaţi în fruntea Primăriei Timişoara.
Mai multe tramvaie din Timişoara vor fi reabilitate, urmând a fi aduse la zi din punctul de vedere al dotărilor şi al funcţionalităţii. Florian Zanfir, consilier judeţean PP-DD, crede că această idee promovată de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu este una bună, ba din contră, iar Timişoara ar trebui să achiziţioneze tramvaie noi, chiar dacă mai puţine...
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8