Șmecheria folosită de municipalitatea timișoreană pentru a masca stațiile de monitorizare a calității aerului după o perdea de copaci va dispărea. Anunțul a fost făcut de primarul Timișoarei Nicolae Robu, care a afirmat că este mulțumit că, în ultima perioadă, din cauza campaniei de curățare a străzilor, nu s-au mai înregistrat depășiri ale valorilor limită de praf în atmosferă.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că a solicitat inspectorilor Direcţiei de Mediu să efectueze controale împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu pentru a identifica marii poluatori din municipiu. În opinia edilului-şef al oraşului, Timişoara este supusă în acest moment unei poluări industriale „scandaloase”.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a anunţat suspendarea, în Regiunea Vest, a depunerii cererilor de finanţare pentru domeniul major de intervenţie 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi”, începând cu data de 24 august 2012, ora 12.
Reprezentanţii Agenţiei Regionale de Mediu afirmă că, pentru a doua lună consecutivă, la staţiile de monitorizare din Timişoara şi judeţ nu s-au mai înregistrat depăşiri ale valorilor limită de pulberi în atmosferă.
Calitatea aerului timişorean se îmbunătăţeşte, nu se mai înregistrează depăşiri la cantitatea de praf din atmosferă. Cel puţin acestea sunt concluziile trase în urma analizării datelor oferite de staţiile de monitorizare instalate în oraş. Autorităţile vor continua să „vâneze” roţile pline de noroi ale autovehiculelor, iar străzile vor fi spălate în Timişoara şi în perioada viitoare pentru a nu se mai ajunge la demararea procedurii de infringment din partea Comisiei Europene.
Ştiri din Timiș
Timp de două zile, tradițiile românești se concentrează în spațiul Muzeului Satului Bănățean Timișoara: ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și multe altele – o întreagă lume de meșteșuguri care au trecut testul timpului vă sunt aduse din întreaga țară de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani, ca să le admirați și cumpărați.
Ştiri din Timiș
O încăpere care până nu demult era folosită ca debara, plină cu tot felul de obiecte depozitate, a fost transformată într-un spațiu colorat, prietenos și dedicat lecturii și activităților educative. La Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost deschisă oficial, în această săptămână, noua bibliotecă a școlii, un proiect inițiat de învățătoarea Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului „Centrul de Resurse pentru Educație”, derulat prin Asociația „Inițiativă în Educație”.
Utile
Vineri, 18 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un șofer de 16 ani a fost depistat de polițiștii locali din Giroc, în noaptea de marți spre miercuri, la volanul unei mașini care nu avea ITP și RCA valabile. Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
4
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
10
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
18