tion.ro Web analytics

Preşedintele României, Traian Băsescu, participă, marţi şi miercuri, la ceremoniile dedicate sărbătoririi a 25 de ani de libertate în Polonia. Aici, şeful statului se va întâlni şi cu preşedintele SUA, Barack Obama.
Atunci când te crezi prea bun, când îţi desconsideri adversarul şi te relaxezi înainte de finalul unui meci pe care crezi că ţi l-ai asigurat înainte de ultimul fluier, eşti penalizat. La fel a păţit şi naţionala de handbal feminin a României, duminică seara, atunci când a luat bătaie de la Polonia, în optimile Campionatului Mondial. Scor final, 31 – 29, după ce cu un sfert de oră înainte de final tricolorele aveau un avans lejer de cinci goluri.
Prof. dr. Mihai Ionac şi conf dr. Lucian Jiga de la Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara au fost numiţi „Visiting professor” ai Universităţii de Ştiinţe Medicale din Poznan, Polonia. Această universitate, cu o tradiție de peste 90 de ani, este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai puternice centre de educaţie şi cercetare medicală din Polonia.
Poftiţi la teatru, clătite şi kebab, poftă bună! Bucătarii buclucaşi ai Teatrului Feta au transformat Odiseea gastronomică într-un adevărat război al sexelor, o bătălie a culturilor, a Orientului cu Apusul, cu arsenal culinar: bătaie cu frişcă, făină, ketchup, ouă şi bostan! Sute de timişoreni au savurat festinul teatral polonez, în cel mai adevărat sens, joi seara, în Parcul Civic din Timişoara.

Eveniment

Bătaie între doi bărbați, pe strada Armoniei din Timișoara
Jandarmii au fost chemați să intervină vineri pe strada Armoniei din Timișoara, acolo unde doi tineri s-au luat la harță. Unul dintre ei a fost transportat la spital, în timp ce celălalt a ajuns la poliție.

Eveniment

Un bărbat din Timiș a murit după ce a băut o soluție toxică
Din nefericire, un bărbat din Timiș a murit după ce a ingerat o soluție destinată uzului extern. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic să îl salveze.

Mapamond

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiile în caz de urgenţă sanitară, relatează AFP.

Capitală Culturală

Eveniment multisenzorial ce îmbină dansul contemporan, muzica de pian și povestea din „Infernul”, la Filarmonica Banatul
Sunetul pianului și dansul se vor împleti armonios la Filarmonica Banatul din Timișoara.

Ştiri sportive

FC Barcelona l-a concediat pe antrenorul Xavi Hernandez, la doar o lună după ce îi prelungise contractul pentru încă un sezon
Clubul spaniol de fotbal a anunțat că președintele Joan Laporta l-a informat pe Xavi Hernandez că acesta nu va mai fi antrenorul principal în sezonul 2024-2025.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Timișoara celebrează magia copilăriei. Descoperă evenimentele din 1 Iunie
În 1 iunie, de Ziua Copilului, în Timișoara au loc evenimente diverse de care vă puteți bucura, de la mic la mare. Această zi specială aduce cu ea spectacole de magie și teatru, povești despre grădinarii prințeselor, petreceri, jocuri în aer liber, mers pe picioroange, ateliere de creație și multe alte activități menite să aducă zâmbete pe fețele copiilor și să le ofere amintiri de neuitat. 1

Ştiri din Timiș

Începe curând Color the Village 2024. Voluntarii se mai pot înscrie până duminică
Mai sunt două săptămâni până la acțiunea „Color the Village”, care se va desfășura anul acesta în satul Altringen, Timiș. Între timp, cei care doresc să dea o mână de ajutor în cadrul evenimentului semnat „Acasă în Banat” se pot înscrie ca voluntari până duminică inclusiv.

Ştiri din Timiș

Drumul dintre Parța și Petroman va fi modernizat de Porr Construct. Timișorenii vor ajunge mai repede la Ciacova
Firma Porr Construct a câștigat lucrarea scoasă la licitație de Consiliul Județean Timiș prin care vor fi reabilitați cei 8,8 kilometri de drum care leagă localitățile Parța și Petroman. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici