De la o glumă făcută de reporterii Cluj
Expres cu privire la faptul că de 1 aprilie
agenţii de poliţie îi vor trage pe dreapta
pe cei care vor fi agresivi sau vor înjura alţi
şoferi, pietoni sau biciclişti şi le vor
lipi pe maşini stickere pe care este
inscripţionat mesajul „Sunt un nesimţit
în trafic!” zeci de clujeni au semnalat că
există persoane care se poartă necuviincios
în trafic.
Timiş – Accident de circulaţie pe drumul
care leagă Foeniul de Timişoara. Cinci
poliţişti de frontieră au ajuns la spital
după ce maşina în care se aflau a intrat
într-un şanţ.
Timiş - Captură dublă de ţigări pe
drumul care leagă Timişoara de Moraviţa.
Poliţiştii au confiscat de la contrabandişti
aproape 8000 de pachete netimbrate de ţigări.
Incendierea locuinţelor devine sport naţional
în Timiş. De la începutul anului şi
până acum doi bărbaţi şi-au dat
foc la case intenţionat. Unul dintre ei bolnav psihic
şi celălalt ameţit de aburii alcoolului
şi supărat foc pe nevastă.
Este posibil şi chiar simplu să practici
taximetria fără a avea certificat şi chiar
permis de conducere. A demonstrat-o un timişorean care
a practicat mai bine de un an taximetria fără ca
măcar să fi avut dreptul de a conduce un
autovehicul pe drumurile publice. Mai mult, acesta facea
parte dintr-o reţea de falsificatori de acte.
Eveniment
În timpul patrulării în Parcul Natural Lunca Mureșului, doi angajați silvici au fost agresați de un tânăr de 25 de ani, care le-a distrus și mașina.
Eveniment
Polițiștii din Timiș l-au prins în flagrant pe un bărbat care folosea plase ilegale pentru pescuit într-un lac, confiscând peste 10 kilograme de pește și barca cu care opera.
Eveniment
Doi bărbați suspectați că dădeau spargeri în autoturisme cu ajutorul unor dispozitive electronice au fost prinși de polițiști, după mai multe luni de căutări. Cei doi, cetățeni georgieni, au fost opriți în trafic în județul Bihor și reținuți pentru furt calificat.
Ştiri din Timiș
Aproape 300 de timișoreni au participat sâmbătă la o acțiune de plantare în zona Bucovina, organizată de Primăria Timișoara și Act for Tomorrow. Pe strada Constantin Stere au fost plantați arbori, arbuști și plante perene, pe un teren degradat.
Ştiri din Timiș
Lucrările pe lotul feroviar Ronaț Triaj – Arad avansează lent, gradul de execuție ajungând la 28,81%. Se lucrează la terasamente, pasaje, poduri, cabluri și montarea de traverse, pe mai multe fronturi, între Sânandrei, Vinga, Șag și Aradul Nou.
Ştiri din Timiș
Artrita este o boală care afectează articulațiile și le face dureroase și rigide. Uneori apare treptat, alteori brusc, iar cauzele pot fi foarte diferite - de la înaintarea în vârstă până la infecții sau dereglări ale sistemului imunitar. Semnele cele mai frecvente sunt durerea, umflarea și dificultatea de a mișca articulațiile. Pentru a controla boala, tratamentul combină medicamente, exerciții și schimbări în stilul de viață.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 4 aprilie, elevii și preșcolarii din Timiș au intrat oficial în vacanța de Paște, până pe 15 aprilie, când se întorc pentru ultimul modul din acest an școlar.
România
InfoCons recomandă, înainte de Florii, să alegeți peștele cu atenție: verifică prospețimea, eticheta și termenul de valabilitate și cumpără doar din surse autorizate.