Opt persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare care se ocupa cu traficul şi distribuţia de haşiş în Reşiţa şi Timişoara au fost reţinute de procurorii DIICOT, după ce poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate au efectuat, joi, în Caraş-Severin, mai multe descinderi simultane la casele suspecţilor.
Un bărbat de 34 de ani, căutat de autorităţile germane pentru falsificare de carduri bancare, a fost prins, miercuri, de poliţişti, la Timişoara şi urmează să fie extrădat în Germania.
Inconştienţa unora dintre şoferii din Timiş depăşeşte orice limită. Chiar dacă nu deţin niciun fel de autorizaţie care să le permită să facă transport de persoane, unii timişeni continuă să ia oameni la ocazie, contra unor sume de bani, deşi ştiu că riscă amenzi usturătoare.
Chiar dacă e criză, piaţa de maşini din Mehala pare neîncăpătoare. Tot mai mulţi timişoreni îşi expun spre vânzare autovehiculele în parcările supermarket-urilor sau pe domeniul public. Oamenii s-au săturat să vadă la tot pasul autoturisme cu anunţuri de vânzare în parbriz şi fac reclamaţii la Poliţia Comunitară.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
1
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
3