Premierul maghiar Viktor Orban i-a trimis pe politistii din tara sa sa ceara "secretarului de stat pentru afacerile clovnilor" sa le rezolve revendicarile. Ca urmare, oamenii legii din Ungaria au iesit in strada sa protesteze imbracati in clovni!
Politistii din Timiş au, de luni dimineaţă, 32 de colegi noi. Este vorba despre viitori politisti care vor face practică sub tutela agenţilor cu experienţă din judeţ, până la începutul lunii iulie.
Poliţiştii de frontieră au depistat şase migranţi, cinci afgani şi un sudanez, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Aceştia voiau să ajungă în Uniunea Europeană.
Acuzaţii grave într-o localitate din Timiş. O tânără de 15 ani susţine că doi indivizi i-au bătut prietenul, după care au urcat-o cu forţa într-o maşină și au dus-o pe un câmp, iar unul dintre ei a violat-o. Cel acuzat de viol are o altă versiune.
Cazul poştăriţei jefuite la începutul acestei săptămâni, la Timişoara, a adus din nou în actualitate problema securităţii celor care transportă, alături de scrisori, şi bani. Deşi există un protocol de colaborare între Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara şi Poliţia Timiş, acesta nu a reuşit să asigure protecţie pentru femeia atacată în plină zi pe stradă.