tion.ro Web analytics

Două persoane, care se deplasau cu o motocicletă, au ajuns la spital în urma unui accident care s-a petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Calea Aradului din Timișoara. Cei doi s-au izbit cu motocicleta de remorca trasă de un autoturism marca Suzuki, care a încercat să întoarcă peste linia dublă continuă și le-a tăiat calea. În urma accidentului, traficul a fost blocat câteva zeci de minute pe sensul de intrare în municipiu.
Nici focurile de avertizare, trase în aer de polițiștii din Făget nu au reușit să îl facă pe un bărbat din localitatea Traian Vuia să oprească mașina cu care fugea de echipajul de poliție. Timișeanul  avea permisul de conducere suspendat și abia după câțiva  kilometri în care a fost urmărit, respectiv din localitatea Bucovăț până în localitatea Dumbrava, din județul Timiș, a fost prins. Urmărirea s-a sfârșit când bărbatul a intrat cu mașina în poarta unei case.
Lupta politică de la nivel naţional pare să  facă victime la Făget, în judeţul Timiş. Preşedintele organizaţiei locale a PDL, Geta Leuca, s-a trezit vineri dimineaţa cu casa măzgălită  cu ulei ars, iar maşina vopsită cu spray de culoare albă.
Un timișorean de 38 de ani a fost grav rănit în urma unui accident care a avut loc, miercuri la amiază, în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș. Acesta se deplasa cu un motociclu și, din cauză că nu a păstrat o distanță corespunzătoare, a intrat în autoturismul care circula în fața sa.

Ştiri din Timiș

Crăciunul, cea mai iubită dintre sărbători. Tradiții și obiceiuri din întreaga țară
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.

Sănătate

Din ce în ce mai multe cazuri de gripă în România. Recomandările Ministerului Sănătății
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.

Eveniment

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a venit la locul ei de muncă. Bărbat din Timișoara, reținut de polițiști
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.

Capitală Culturală

Explorează obiceiurile de iarnă din Banat într-un tur pietonal de Crăciun prin Timișoara
Un tur pietonal gratuit, dedicat atmosferei de Crăciun, va avea loc la Timișoara vineri, 26 decembrie, în cadrul proiectului Timișoara Free Tours, inițiat de Asociația Turism Alternativ. „Turist la tine acasă - Tur în atmosferă de Crăciun” pornește de la Castelul Huniade.

Eveniment

UPDATE. Accident în Lugoj, în Ajunul Crăciunului. Două persoane rănite, o locuință avariată
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.

Ştiri din Timiș

Aproape 500.000 de euro pentru terenul de lângă Piața Iosefin. Primăria va face o parcare
Primăria Timișoara face un pas important pentru amenajarea unei parcări decente lângă Piața Iosefin. Municipalitatea vrea să cumpere terenul de pe strada Iancu Văcărescu, folosit acum ca parcare improvizată, unde anul viitor ar urma să fie amenajate 50 de locuri de parcare.

Ştiri din Timiș

LISTĂ. Impozite mai mari pentru aproape 50 de clădiri degradate din Timișoara, de anul viitor
Aproape 50 de clădiri degradate din Timișoara vor fi supraimpozitate din 2026. Consilierii locali au aprobat majorări între 300 și 500% pentru 47 de imobile aflate în stare avansată de degradare, după verificările făcute de primărie și Poliția Locală. 1

Lugoj

Conflict periculos în miez de noapte la Lugoj. Un neamț a amenințat cu cuțitul pe stradă
Un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a amenințat o persoană cu un obiect tăietor-înțepător în Lugoj. Polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției. A fost deschis un dosar penal. Mai mult, tânărul a fost internat într-o unitate medicală de specialitate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici