Posturile de poliție din comune s-au reînființat începând cu luna septembrie. La un an de la reorganizarea Poliției Române, autoritățile centrale au ajuns la concluzia că desființarea cestor posturi, au adus o creștere a cheltuielilor de 23% față de anul precedent, iar locuitorii din mediul rural se plâng că numărul infracțiunilor a crescut.
Un șofer de 35 de ani, care transporta cu o autoutilitară peste 6 metri cubi de lemne s-a ales cu amendă și a rămas și fără încărcătură după ce, fiind oprit pentru control, nu a putut prezenta polițiștilor avizul de însoţire a mărfii.
Un gălățean de 29 de ani, urmărit internațional pentru furt calificat și tâlhărie, a fost prins, joi dimineața, în Timișoara, de către polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale. Bărbatul a fost dus în arestul I.P.J. Timiş, de unde va fi transferat într-un penitenciar și va sta după gratii pentru executarea pedepsei de opt ani și șase luni.
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează ca în cursul zilei de joi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri. Cei trei bărbați sunt suspectați pentru tâlhărie după ce în urmă cu două săptămâni au furat de la un timișorean, în parcarea unui centru comercial din municipiu, mai multe bunuri și o sumă de bani.
Alte nouă persoane, printre care și două femei, au fost prinse în ultimele 24 de ore, de polițiștii de frontieră din Timiș, după ce au trecut sau intenționau să treacă ilegal frontiera României. Cei nouă migranți sunt acum cercetați penal pentru trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2