Ghinion curat pentru un tânăr de 21 de ani din Drobeta Turnu-Severin. El a fost reținut de polițiști după ce a reușit să înșele un tânăr de 18 ani din Caransebeș. Mai exact, bărbatul a făcut schimb de mașini cu victima sa. Autoturismul pe care l-a dat însă la schimb era furat, cu numai două zile înainte, de pe o stradă din Timișoara.
Acțiune de amploare a polițiștilor de la Secția 3 din Timișoara. Oamenii legii au ieșit pe străzile arondate și au verificat toate persoanele care le-au ridicat suspiciuni, dar și mai multe societăți și agenți comerciali. În cadrul acțiunii au fost aplicate peste 100 de sancțiuni și au fost prinși hoții care l-au călcat pe fotbalistul Gabriel Torje.
O persoană a murit, mai multe au fost rănite, iar circulația a fost complet blocată, în urma unui grav accident petrecut, joi seara, la ieșire din Timișoara spre Arad. Pentru transportarea răniților la spital, la fața locului a fost trimis și un elicopter SMURD.
Doar în primele cinci luni ale acestui an, poliţiştii din Timiş au înregistrat aproape 200 de plângeri privind furturile de biciclete. De altfel, zeci de hoţi au fost prinşi de poliţişti în ultimele luni în timp ce furau biciclete.
Hoții au intrat, în noaptea de miercuri spre joi, în clădirea Operei din Timișoara, de unde au reușit să fure aproximativ 5.000 de lei. Polițiștii au început cercetările și încearcă să îi prindă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.
Ştiri din Timiș
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.
România
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă.
6
România
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres.
2
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.
Ştiri din Timiș
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe.
1
Târgul Imobiliar
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.