Cine nu ştie să meargă pe bicicletă sau să conducă nu poate deveni poliţist local în Timişoara. Se introduc condiţii noi la concursurile de ocupare a posturilor la Poliţia Locală. Pe lângă probele de alergare şi abdomene, cei care visează să ajungă poliţişti locali trebuie să dovedească faptul că... pot să meargă pe bicicletă şi să aibă permis de conducere categoria B. Se doreşte introducerea unei probe care constă în deplasarea cu bicicleta pe 100 de metri.
Tentativă nereușită de înșelăciune demascată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Timișoara. Oamenii legii au prins un bărbat care a încercat să încaseze aproape 80 de mii de euro din bancă folosindu-se de un bilet la ordin completat cu date false. Omul este acum urmărit penal.
Ghinion curat pentru un bărbat de 24 de ani din Reșița, angajat șofer de TIR la o firmă din Timișoara. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor i-au pus afacerea pe butuci după ce au aflat că omul fura motorină din rezervorul TIR-ului, iar apoi o vindea.
Fiii primarului din Deta au fost duși în arest, alături de prietenii lor din dosar. Asta după ce joi, ei au fost condamnați la pedepse cu executare de către Magistrații Curții de Apel Timișoara.
Situație de neimaginat la o firmă de transport persoane din Sannicolau Mare. În urma unui control făcut de polițiștii de la Rutieră, oamenii legii au aflat că autovehiculele cu care reprezentanții firmei transportau 39 de persoane în străinătate nu avea licență. Neregulile au fost descoperite la presiunile polițiștilor nemți care au demarat o anchetă după ce un microbuz al firmei a fost implicat într-un accident grav de circulație, în Germania.
Azi în Timișoara
Duminică, 5 iulie, puteți merge la un spectacol de stand-up comedy, la film sau la expoziții. Continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății.
Eveniment
O femeie în vârstă de 34 de ani a fost rănită și transportată la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident pe DN 69, sâmbătă seară.
România
Cinci persoane din județele Alba și Sibiu sunt urmărite penal într-un dosar care vizează fraudarea examenului de Bacalaureat. Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi funcționat în perioada 2023-2026 și ar fi facilitat promovarea examenului pentru zeci de candidați în schimbul unor sume de bani.
Mapamond
Elevii români care învață în sistemul public de învățământ din Austria vor putea participa și în anul școlar 2026-2027 la cursuri de limba română ca limbă maternă. Ambasada României din Viena le reamintește părinților că își pot înscrie copiii la aceste cursuri prin intermediul unităților de învățământ pe care aceștia le frecventează.
Ştiri din Timiș
Lucrările de reabilitare de pe DN 59A continuă și săptămâna viitoare, iar intervențiile se vor desfășura pe timpul nopții în localitatea Săcălaz, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Iubitorii de animale sunt invitați sâmbătă, 11 iulie, la Adoption Fair, un târg de adopții organizat la Institutul Francez din Timișoara. Între orele 10:00 și 18:00, vizitatorii vor putea cunoaște câini și pisici care își caută o familie și vor afla mai multe despre adopția responsabilă.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a deschis weekendul dedicat aniversării a 250 de ani de independență a Statelor Unite cu un discurs puternic politic, în care a avertizat că țara se confruntă cu o „renaștere a amenințării comuniste” și i-a prezentat pe susținătorii acesteia drept „dușmanii zilei de 4 iulie 1776”.
2