Doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș după ce au furat dintr-o casă aflată în construcție în localitatea Petroman. Ei au fost reținuți de polițiștii orașului Ciacova sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, fiind acuzați de furt calificat.