Dat ca favorit încă de la anunțarea intenției de a candida la președinția PNL Timișoara, viceprimarul Dan Diaconu a rămas și singur în această cursă, cu două zile înainte de alegerile generale care vor avea loc la Filarmonica Banatul.
Nemulțumiți de noul proiect privind administrarea cimitirelor propus de administrația Robu, consilierii locali ai PDL îi recomandă edilului-șef al Timișoarei să facă o vizită prin cimitire pentru a lua contact cu realitatea. Democrat-liberalii propun ca cimitirele să revină în administrarea ADP.
Un singur candidat şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara şi nu este vorba despre actualul preşedinte al filialei, Petru Ehegartner. Unele voci din PNL susţin că s-ar putea ca aceasta să fie şi singura candidatură depusă până la alegerile care vor avea loc pe 23 mai.
Avându-l pe preşedintele PDL, Vasile Blaga, în stânga sa, liderul timişenilor democrat-liberali, Constantin Ostaficiuc, a atacat în termeni duri primul an de Guvernare USL. În opinia preşedintelui PDL Timiş, USL a uitat că există acest judeţ, toate promisiunile făcute în cele două campanii electorale de către parlamentarii acestei formaţiuni fiind date uitării.
Ministrul Tineretului şi Sporturilor, Nicolae Bănicioiu se află, sâmbătă, la Timişoara, unde participă la conferinţa municipală de alegeri a organizaţiei municipale PSD. Înainte de alegerile care îi vor aduce lui Sorin Grindeanu un nou mandat în fruntea PSD Timişoara, Bănicioiu a declarat că Timişoara şi judeţul Timiş au adus întotdeauna schimbarea, iar rezultatele alegerilor din iarnă au fost impresionante pentru USL.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.